16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecial40 de răniţi într-un conflict între refugiaţi afgani şi sudanezi în tabăra...

40 de răniţi într-un conflict între refugiaţi afgani şi sudanezi în tabăra de la Calais

Patruzeci de persoane au fost rănite într-un conflict în care au fost implicaţi timp de mai multe ore circa 200 de refugiaţi afgani şi sudanezi în tabăra de migranţi de la Calais, în nordul Franţei, a informat vineri prefectura locală, transmit AFP şi DPA, preluate de Agerpres

Incidentele au început joi, în jurul orei locale 16.00 (14.00 GMT), în curtea unui centru de primire provizoriu, în timpul distribuirii de alimente, şi au continuat în aşa-numita ‘junglă’, tabăra improvizată de la Calais. 
Bilanţul se ridică la 40 de răniţi, dintre care 13 au fost evacuaţi la spitalul din Calais, a precizat prefectul Fabienne Buccio. Printre răniţi se află doi poliţişti şi cinci lucrători umanitari. 
În total, 260 de poliţişti şi jandarmi au fost mobilizaţi pentru restabilirea calmului, alături de pompieri, medici şi infirmiere. 
O anchetă a fost deschisă pentru violenţe voluntare cu arme de către parchetul din Boulogne-sur-Mer şi încredinţată comisariatului din Calais. 
Circa 4.000 de migranţi, conform autorităţilor, în jur de 5.000, potrivit autorităţilor, se află în prezent în ‘jungla’ de la Calais şi în împrejurimi, de unde speră că vor putea traversa în Marea Britanie. 

Foto: printscreen report.az

 

Cele mai citite

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...
Ultima oră
Pe aceeași temă