20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecial5 milioane de euro pe zi, efectul închiderii aeroportului Zaventem din Bruxelles

5 milioane de euro pe zi, efectul închiderii aeroportului Zaventem din Bruxelles

Compania Bruxelles Airways, care deţine aeroportul Zaventem, a anunţat marţi că pierde zilnic 5 milioane de euro din cauza închiderii aeroportului, după atentatele de săptămâna trecută, soldate cu 35 de morţi şi peste 300 de răniţi, transmite Reuters, citată de news.ro.

Bruxelles Airways, deţinută în procent de 45% de compania Deutsche Lufthansa, a susţinut că costurile ridicate se datorează redirecţionării traficului de pasageri spre alte aeroporturi, în special spre cele din ţările vecine. Aeroporturile belgiene din Liege şi Antwerp nu au capacitatea pentru a constitui o alternativă pentru traficul aerian care trecea zilnic prin Zaventem.

Directorul aeroportului Zaventem, Arnaud Feist, a anunţat marţi că va dura cel puţin câteva luni pentru ca aeroportul să fie complet operaţional după atentatele de săptămâna trecută, care au devastat terminalul de plecări şi au atras atenţia asupra vulnerabilităţilor măsurilor de securitate, în timp ce primii angajaţii încep să se întoarcă la muncă.

De asemenea, Feist a precizat că aeroportul va fi redeschis miercuri, la o săptămână şi o zi după atentatele teroriste, în care au fost ucişi 15 oameni şi alţi peste 100 au fost răniţi, însă va funcţiona la o capacitate de doar 20%. Însă, zborurile Tarom spre Bruxelles vor continua să aterizeze la Amsterdam până miercuri inclusiv.

Compania care operează aeroportul Zaventem a anunţat că efectuează marţi teste pentru a determina dacă reparaţiile temporare sunt satisfăcătoare pentru siguranţa pasagerilor. Mai mult de 800 de angajaţi s-au întors la muncă pentru a testa o zonă de check-in temporară. De asemenea, au fost implementate noi măsuri de securitate în clădirea temporară şi bagajele pasagerilor vor fi verificate înainte de a ajunge în terminalul de plecări.

Aeroportul Zaventem se va deschide doar dacă obţine aprobarea executivului şi nu va putea depăşi un trafic de 800-1000 de pasageri pe oră, în timp ce traficul era de cinci ori mai mare înainte de atentate.

Săptămâna trecută, două explozii au zguduit aeroportul Zaventem din Bruxelles, iar staţia de metrou Maelbeek a fost lovită de o altă deflagraţie. În cele două atentate separate şi-au pierdut viaţa 35 de persoane, iar peste 300 au fost rănite, dintre care câteva zeci sunt în stare critică. Statul Islamic a revendicat atacurile de marţi de la Bruxelles, potrivit unui comunicat publicat de agenţia Amaq News, apropiată teroriştilor.

 

Cele mai citite

Maestrul Victor Rebengiuc și actrița Mariana Mihuț au primit titlul de „ Cetățean de Onoare” al Ploieștiului

Actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc au primit, miercuri, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului...

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...

Președintele argentinian, Javier Milei, l-a numit „ asasin” și „ terorist” pe omologul columbian, Gustavo Petro

Diplomații argentinieni vor fi expulzați din Columbia după o serie de insulte din partea preşedintelui argentinian, Javier Milei, care l-a numit "asasin" şi "terorist"...
Ultima oră
Pe aceeași temă