19.1 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecial600 de imigranţi clandestini, interceptaţi în drum spre Europa pe mare

600 de imigranţi clandestini, interceptaţi în drum spre Europa pe mare

Garda de Coastă libiană a interceptat duminică trei ambarcaţiuni care transportau 600 de imigranţi ce încercau să ajungă în Europa pe mare, potrivit unui responsabil libian, transmite France Presse, potrivit Agerpres. “Garda de Coastă din vestul (Libiei) a interceptat în această dimineaţă (duminică – n.r.) trei mari bărci pneumatice, în timp ce patrula în zona rafinăriei Zaouia (45 km vest de Tripoli)”, a precizat pentru AFP colonelul Ayoub Qassem, purtător de cuvânt al marinei subordonate guvernului nerecunoscut de comunitatea internaţională şi instalat la Tripoli. 

Două autorităţi îşi dispută puterea din această ţară din 2014, una cu sediul la Tripoli şi apropiată de Fajr Libya, o coaliţie de miliţii în principal islamiste, şi o alta, recunoscută de comunitatea internaţională, refugiată în estul ţării. 

Imigranţii reţinuţi duminică “sunt originari din mai multe ţări din Africa”, a adăugat purtătorul de cuvânt al marinei, precizând că printre cei salvaţi se numără 80 de femei, dintre care unele însărcinate. “Imigranţii au fost predaţi autorităţilor de luptă împotriva imigraţiei clandestine înainte de a fi transferaţi în centre de cazare”, a explicat el. Ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian, a declarat joi că aproximativ 800.000 de imigranţi aşteaptă să poată trece în Europa din Libia. 

Colonelul Ayoub Qassem susţine că “aceste cifre sunt exagerate”. “Asta ar însemna că pe parcursul unui an peste 2.000 de imigranţi ar pleca în fiecare zi (de pe coastele libiene). Este enorm”, a adăugat el. “Dacă aceste statistici sunt exacte, ar însemna că europenii au agenţi secreţi la faţa locului. Atunci, de ce nu ne ajută să luptăm împotriva imigraţiei clandestine?”, s-a întrebat oficialul.

Cele mai citite

Cum să alegi o florărie online de încredere și să te bucuri de servicii de calitate 

În lumea digitală de astăzi, alegerea unei florării online de încredere poate fi o provocare. Cu o mulțime de opțiuni disponibile, cum vei putea...

Cetăţenii români vor putea călători în Turcia, în scop turistic, cu buletinul

Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat...

Accident la Pietriș în care au fost implicați șase copii

Marți seara, un grav accident rutier a avut loc în localitatea Petriș, din județul Bistrița-Năsăud, în care au fost implicate opt persoane, conform primelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă