19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialAccident feroviar grav în Elveția. Cel puțin 30 de persoane, rănite

Accident feroviar grav în Elveția. Cel puțin 30 de persoane, rănite

Cel puțin 30 de persoane au fost rănite, luni, după ce două trenuri s-au ciocnit, luni, în orașul elvețian Andermatt, potrivit Express.co.uk

UPDATE 17,30: "Niciun rănit nu este în pericol să își piardă viața", a precizat o purtătoare de cuvânt a poliției din cantonul Uri, citată de AFP.

Accidentul s-a produs cu puțin timp înainte de prânz, în timpul unei manevre a unui tren al companiei regionale Matterhorn-Gotthard-Bahn, care era format dintr-o locomotivă și cinci vagoane și care transporta circa 100 de pasageri.

Manevra consta în a deplasa pe o șină paralelă locomotiva, aflată la capătul trenului, pentru a o plasa în fața trenului.

Nu au fost oferite deocamdată informații privind gravitatea rănilor sau amploarea pagubelor.

Poliția cantonală, precum și Serviciul Elvețian de Anchetă privind Securitatea (SESE) au deschis o investigație pentru a stabili circumstanțele accidentului.


Potrivit poliției elvețiene, trenurile s-au ciocnit într-o gară din centrul Elveției, în orașul Andermatt.

La scurt timp, echipaje de salvare au fost trimise la locul incidentului. Poliția nu a făcut precizări despre starea de sănătate a victimelor. Totodată, străzile din apropierea gării au fost închise.

Din primele informații, în trenuri s-ar fi aflat aproximativ 100 de persoane.

 Știre în curs de actualizare.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...
Ultima oră
Pe aceeași temă