9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO: Două trenuri s-au ciocnit în Germania: Cel puțin 10 morți și...

FOTO: Două trenuri s-au ciocnit în Germania: Cel puțin 10 morți și 150 răniți

UPDATE 23.45: Coliziunea dintre două trenuri care a făcut zece morţi şi 81 de răniţi marţi în Germania, în pofida existenţei unui sistem automat de frânare, a fost cauzată de o eroare umană, au afirmat mai multe media germane. Un angajat al postului de semnalizare de la Bad Aibling, staţiune turistică din sudul ţării, a dezactivat sistemul automat de semnalizare, a informat reţeaua RedaktionsNetzwerk Deutschand (RND), care grupează 30 de jurnale regionale, citând “mai multe surse apropiate anchetei”. Conform unei “surse sigure”, agenţia germană DPA a relatat că accidentul a fost provocat de o “eroare umană” şi a precizat că persoana sau persoanele implicate urmează să fie stabilite. 

Potrivit ministrului federal al transporturilor, Alexander Dobrindt, sunt studiate pistele unei “probleme tehnice” sau unei erori umane, dar linia ferată respectivă era “securizată de sistemul PZB 90” menit să “forţeze trenurile să frâneze” pentru a evita orice coliziune. 
RND a informat că semnalizarea automată a fost dezactivată “pentru a lăsa să treacă un tren aflat în întârziere” – primul convoi implicat în accident, care s-a angajat pe această linie unică şi urma să ajungă la un punct unde şinele se separau din nou în două linii. 

Al doilea tren a fost lansat însă manual pe această linie în sens invers, “deşi semnalizarea obişnuită era pe roşu”, înainte ca prima garnitură să ajungă la destinaţie, a afirmat RND. 
Potrivit lui Markus Hecht, un specialist în transporturi feroviare chestionat de Bild, această manevră “a avut ca efect să dezactiveze frânarea de urgenţă” a sistemului PZB 90, generalizat în Germania după un accident similar produs în 2011.

 

UPDATE 19.40: Zece persoane au murit şi alte cel puţin 81 au fost rănite marţi după ce două trenuri de pasageri s-au ciocnit frontal la mare viteză într-o zonă izolată din sudul Germaniei, relatează Reuters. Un pasager este dat în continuare dispărut, iar 18 dintre răniţi se află în stare gravă, a precizat poliţia. 

UPDATE 13.25: Cel puţin opt oameni au murit şi circa 90 au fost răniţi, conform unui nou bilanț dat publicității marți, de către poliție, conform DPA. 

Unul dintre cei doi conductori se numără printre cei opt morţi, potrivit postului de televiziune BR. Cel de-al doilea nu a fost găsit, însă se crede că nu a supravieţuit coliziunii care a avut loc la ora 05:50 GMT lângă râul Mangfall, a afirmat un purtător de cuvânt al poliţiei. 

UPDATE 10.50: Bilanțuil morților a crescut la patru, iar alte 150 persoane sunt rănite, conform poliției germane, citate de DPA. 

UPDATE 10.32: Cel puţin două persoane au murit în urma accidentului, potrivit Deutsche Welle.

—-

Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, marţi dimineaţa, în oraşul Bad Aibling, situat la 60 de kilometri sud-est de Munchen, cauzând moartea a mai multe persoane, informează BBC.

În urma accidentului, unul dintre trenuri a deraiat, potrivit presei locale.

Dintre cei circa 100 de răniţi, 10 sunt în stare gravă. Autorităţile au declanşat operaţiunile de salvare, în care sunt implicate cel puţin opt elicoptere şi mai multe ambulanţe, informează Agerpres.

Deocamdată nu se cunoaşte cauza coliziunii, menţionează France Presse.

Ştire în curs de actualizare

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă