11.4 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO. Accident grav în Italia. Un mort și cinci răniți, inclusiv trei...

VIDEO. Accident grav în Italia. Un mort și cinci răniți, inclusiv trei copii, după ce un pod s-a prăbușit sub greutatea unui TIR

Un accident extrem de grav s-a produs sâmbătă dimineață în nordul Italiei, lângă Milano.

Un om a murit iar alte cinci persoane, inclusiv trei copii, sunt rănite, după ce un pod s-a surpat sub greutatea unui autotren.

Tragedia s-a petrecut pe Autostrada 36, care leagă Milano de Lecco, în apropierea localității Annone Brianza. Podul s-a rupt sub greutatea unui TIR de peste 10 metri lungime, condus de un șofer bulgar, care și el este rănit în acest incident rutier.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

10 Mai – adevărata sărbătoare națională

Să sfârâie grătarele, micii să fie bine rumeniți, să cânte lăutarii! Acestea au fost imperativele Zilei de 9 Mai - Ziua Europei, cinstită, ieri,...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă