9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialAccidente feroviare produse în lume (cronologie 2016-2017)

Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2016-2017)

Două trenuri s-au ciocnit în cursul nopții de sâmbătă, 8 aprilie, în vestul Moscovei, în urma acestui accident fiind rănite aproximativ 50 de persoane. Potrivit site-ului Căilor Ferate Ruse (RZD), un tren de pasageri plecat de la Moscova spre Belarus s-a ciocnit cu un alt tren, la ora 22.16 locală (20.16 GMT), efectuând o frânare de urgență pentru evitarea unor pietoni, conform Agerpres.

Cele două trenuri au deraiat și aproximativ 50 de persoane au fost rănite. Conform ministrului rus pentru situații de urgență, 12 persoane au fost spitalizate, din care șase se aflau în stare gravă.

18 februarie 2017 — O persoană și-a pierdut viața și alte 25 au fost rănite în urma deraierii unui tren de persoane în apropierea gării din orașul belgian Louvain. Trenul, format din trei vagoane și care efectua cursa IC-3636, a ieșit de pe șine la scurt timp după ce părăsise gara din Louvain (25 de kilometri est de Bruxelles), în jurul orei locale 13:20 (12:20 GMT).

10 dec 2016 — Patru persoane și-au pierdut viața și 23 au fost rănite într-o explozie produsă după deraierea unui tren la intrarea în gara din localitatea bulgară Hitrino (nord-est). Explozia s-a produs la ora locală 05.H37 (03.H37 GMT) în gara din Hitrino, localitate situată la aproximativ 100 de kilometri de portul bulgar Varna.

20 noiembrie 2016 — Circa 90 de persoane și-au pierdut viața în India, după ce un tren expres de pasageri care circula între orașul Patna (nord) și Indore (centru) a deraiat lângă Kanpur. Cel mai grav accident pe o linie feroviară indiană s-a produs în 1981, când s-au înregistrat 800 de morți după ce un tren a căzut într-un râu.

29 septembrie 2016 — Un tren de navetiști a deraiat și a lovit gara din Hoboken, statul New Jersey (SUA), provocând moartea unei persoane și rănirea altor 108.

9 septembrie 2016 — Patru persoane au murit, iar 49 au fost rănite, după ce un tren de călători a deraiat la Porrino, în provincia Pontevedra, în nordul Spaniei. Trenul realiza legătura între Vigo și localitatea portugheză Valença do Mino. Accidentul a avut loc aproape de gara Porrino.

24 august 2016 — Cel puțin nouă persoane au fost rănite, dintre care două grav, într-o coliziune dintre un tren și un autobuz, în landul german Saxonia Inferioară.

17 august 2016 — Circa zece persoane au fost rănite grav și alte în jur de 50 rănite ușor, într-un accident de tren, care a avut loc lângă Montpellier, în sudul Franței. Unul dintre răniți a fost preluat ca urgență absolută și evacuat cu elicopterul spre un spital din regiune.

12 iulie 2016 — Cel puțin 11 persoane au murit și alte câteva zeci au fost rănite, după ce două trenuri de pasageri au intrat în coliziune în sudul Italiei. Accidentul s-a produs pe un segment de cale ferată dintre localitățile Corato și Andria, în apropiere de orașul Bari, pe coasta Mării Adriatice.

25 iunie 2016 — Zece persoane au fost rănite în vestul Germaniei, după ce un tren regional a deraiat, în condiții meteo nefavorabile, în apropierea orașului Bacharach. Unul dintre conductori și nouă pasageri au suferit răni ușoare.

6 iunie 2016 — Coliziunea între un tren de pasageri și unul de marfă, la Hermalle-sous-Huy, în estul Belgiei, a ucis trei persoane și a rănit alte 40.

21 mai 2016 — Șaptesprezece persoane au fost rănite, în coliziunea dintre un tren german și un autocar cu turiști, produsă la o trecere la nivel cu calea ferată, în cantonul Berna, din centrul Elveției.

8 aprilie 2016 — 245 de persoane au fost rănite, dintre care șapte în stare gravă, în urma unei coliziuni frontale între două trenuri în Costa Rica.

9 februarie 2016 — Unsprezece persoane au murit și aproximativ 100 au fost rănite în Bavaria, Germania, într-o coliziune dintre două trenuri, pe linia dintre Rosenheim și Holzkirchen.

Cele mai citite

Neuropatie diabetică: Tipuri, simptome și cauze

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului care afectează sistemul nervos. Este o boală progresivă, iar simptomele se agravează în timp. Neuropatia diabetică apare atunci...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...
Ultima oră
Pe aceeași temă