13.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialAccidente trase la indigo, în ultimele zile, în Europa și SUA: Mai...

Accidente trase la indigo, în ultimele zile, în Europa și SUA: Mai mulți șoferi au intrat cu autoturismele în pietoni. Zeci de oameni au fost răniți, însă poliția nu a oferit detalii despre autorii incidentelor

În ultimele două zile, trei șoferi au intrat cu mașinile în pietoni, în Europa și Statele Unite ale Americii. Poliția nu a oferit prea multe detalii despre cei ce au comis aceste incidente grave, spunând numai că în două dintre cazuri ar fi fost în stare de ebritate.

Duminică dimineață, în New Orleans, un tânăr a intrat cu un camion într-o mulțime de oameni ce participau la parada de Mardi Gras, iar 28 de persoane au fost rănite. 12 au ajuns la spital în stare critică. Poliţiştii l-au arestat imediat pe şoferul camionetei, care potrivit martorilor, părea să fie sub influenţa unor băuturi alcoolice sau droguri. Primarul Mitch Landrieu a susţinut, într-o declaraţie, că este vorba de un ”şofer beat”, dar nu a oferit mai multe detalii despre acest accident.

Un martor ocular a declarat pentru presă că şoferul camionetei părea să nu fie conştient de ceea ce tocmai făcuse.

Un al doilea accident asemănător s-a petrecut duminică dimineața, la Londra, un șofer intrând cu autoturismul într-un grup de persoane ce staționa la marginea unei șosele. În urma impactului deosebit de puternic, cinci persoane au fost rănite grav. Dintre ei, un bărbat a ajuns la spital în stare critică.

Poliția londoneză nu a oferit niciun detaliu despre motivul pentru care șoferul ar fi făcut acest lucru, și nici dacă el era sub influența unor substanțe. În schimb, martorii accidentului au declarat, pentru jurnaliștii de la Daily Mail, că șoferul ar fi fost în stare de ebrietate.

Conform tabloidului, victimele accidentului ar putea fi români. Informația nu se regăsește, însă, și pe alte site-uri britanice de știri. 

“Cred că cei răniți sunt români, care lucrează la spălătoria de mașini din apropiere. Se duc în fiecare zi la un supermarket din apropiere. Este posibil ca șoferul să-i fi lovit intenționat, pentru că atunci când s-a petrecut accidentul, spălătoria de mașini era deschisă”, a declarat unul dintre martori, pentru Daily Mail.

Cel de-al treilea accident similar s-a petrecut sâmbătă seara în Germania, în orașul Heidelberg. Trei persoane au fost rănite grav, după ce un bărbat i-a accidentat cu o mașină închiriată.

Șoferul ar fi fost înarmat cu un cuțit, potrivit Bild.de, el fiind împușcat de polițiști și transportat la spital, după incident. O persoană rănită grav în urma impactului, un bărbat în vârstă de 73 de ani, a murit după câteva ore, la spital.

Nici în acest caz, poliția nu a oferit detalii despre autorul accidentului. Dimpotrivă, cei care au cerut detalii au fost criticați de poliția germană, pe Twitter, prin intermediul comentariilor.

Un internaut le-a scris: “Este un musulman nenorocit. Să-i ia naiba pe toți (musulmanii) din Occident”. Răspunsul poliției a fost contondent: “Despre ce mama naibii vorbești?” Un alt utilizator de Twitter a notat: “Urgent: Potrivit unor prieteni din poliție, atacatorul din Heidelberg este un așa-zis refugiat”. Replica poliției: “Nu, nu este”.

“Cum arată criminalul? Spuneți tot adevărul sau țineți-vă gura”, le-a transmis un alt internaut. “Ai uitat de cei șapte ani de-acasă sau nu i-ai avut niciodată? Toate la timpul lor, ancheta continuă”, a răspuns poliția.

Un alt utilizator al rețelei de socializare a scris: “Toate landurile federale trebuie să crească numărul de deportări ! Stop fluxului !”

Poliția a răspuns dur, oferindu-i și o lecție de ortografie: “Ce vrei să transmiți prin acest mesaj? Și apropo: Nu se lasă spațiu înaintea semnului exclamării!!!”, a fost mesajul postat de polițiști. 

Frica de astfel de atacuri, în care oamenii se folosesc de camioane sau de alte autoturisme pentru a intra în oameni, a început în Europa odată cu atentatul de la Nisa. Acolo, 85 de persoane au murit, iar altele au ajuns la spital, “între viață și moarte”, după ce un terorist a intrat cu un camion frigorific, în mulțimea de oameni ce sărbătorea Ziua Națională a Franței, pe Promenade des Anglais. Atacatorul a fost împușcat și ucis de polițiști.

Un al doilea astfel de atac terorist a avut loc și la Berlin, pe 19 decembrie 2016. Atunci, un bărbat a intrat în mulțimea adunată la Târgul de Crăciun din cartierul berlinez Charlottenburg. Cel puțin 12 persoane au murit și peste 40 au fost rănite.

În camion se aflau două persoane; unul dintre pasageri a murit, în timp ce o persoană suspectată a fi șoferul a fost arestată de poliția germană.

 

Cele mai citite

Traficul rutier restricționat în Pasajul Unirii din Capitală. Un motociclist a intrat în peretele pasajului

Traficul rutier este restricţionat marţi seară în Pasajul Unirii din Capitală, pe sensul de mers către bd. Mărăşeşti, după ce un motociclist a intrat...

SUA „vor continua” să parașuteze ajutor umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) "vor continua" să paraşuteze ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al...

Sectorul 4 se transformă într-o oază urbană: Campanie de înverzire prin plantarea a peste 1500 de copaci

Într-o mișcare impresionantă de regenerare urbană, Sectorul 4 din București a dat startul unei ample campanii de înverzire, plantând peste 1500 de copaci. Această...
Ultima oră
Pe aceeași temă