21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialAcord de salvare pentru Grecia. La ce înțelegere au ajuns Atena şi...

Acord de salvare pentru Grecia. La ce înțelegere au ajuns Atena şi creditori internaționali

Grecia şi creditorii internaționali au convenit, luni, ca reforma pensiilor să vizeze doar persoanele care au ieşit la pensie începând de la sfârşitul lui iunie, potrivit unor oficiali eleni, informează Mediafax.

Atunci când creditorii au acceptat, în iulie, să negocieze un acord de asistenţă financiară în valoare de 86 de miliarde de euro care să permită Greciei să revină pe linia de plutire şi să rămână în zona euro, Guvernul grec s-a angajat să pună în aplicare reforme de amploare până la sfârşitul lui octombrie.

Creditorii – FMI, BCE, UE şi Mecanismul European de Stabilitate (MES) – reclamă, de exemplu, abandonarea regimului de prepensionare şi creşterea vârstei de pensionare la 67 de ani.

Cele două părţi urmează să se pună de acord asupra unui plan de ajutorare până la 20 august, dacă Grecia vrea să fie în măsură să ramburseze 35 miliarde de euro BCE, scadente la această dată.

“S-a convenit, iar acest lucru nu este contestat, ca toate drepturile la pensionare stabilite înainte de 30 iunie să nu fie afectate”, a declarat un funcţionar de rang înalt de la Ministerul grec al Muncii.

El a adăugat că Atena va elabora în detaliu reforma pensiilor până în octombrie şi va prezenta propuneri cu privire la probleme în domeniul muncii până la sfârşitul anului.

Comisarul european însărcinat cu Afaceri Economice se declară încurajat

“În ceea ce ce priveşte problemele legate de muncă, Grecia vrea să definească şi să adopte practici mai bune, pe baza modelului social european, şi să revină asupra dereglementării practicate în cei cinci de asistenţă”, a declarat la rândul său ministrul Muncii George Katrougalos pentru agenţia Ana.

În contextul în care vizitele din trecut ale fostelor misiuni ale Troicăi (FMI, UE, BCE) la ministere au fost denunţate drept o încălcare a suveranităţii naţionale, George Katrougalos i-a invitat pe negociatori să discute la minister, ca o dovadă de bunăvoinţă.

Guvernul continuă cea mai mare parte a negocierilor la nivel înalt cu creditorii într-un hotel din centrul Atenei.

Echipe tehnice s-au întâlnit, de asemenea, penttru a evoca probleme legate de fiscalitate, justiţie şi corupţie. Ele urmează să discute despre crearea unui fond de privatizare şi pentru credite neperformante, potrivit unui reprezentant guvernamental.

Într-un interviu pentru ziarul Ethnos, comisarul european însărcinat cu Afaceri Economice Pierre Moscovici se declară încurajat de progresele de până acum.

“Contez pe partenerii noştri greci să adopte o ordine de zi ambiţioasă pentru ca să putem să respectăm un calendar ambiţios”, spune el. “Dacă toate părţile îşi respectă angajamentele de la 12 iulie, atunci se poate ajunge la un acord”, adaugă comisarul.

Pentru a putea deschide negocieri în vederea unui nou plan de ajutorare, Guvernul de extremă stânga al premierului Alexis Tsipras, aflat la putere din ianuarie, a fost nevoit să accepte la jumătatea lui iulie condiţiile stabilite de căttre creditori şi să legifereze atât cu privire la impozite, cât şi cu privire la modalităţile de susţinere a băncilor şi la sistemul judiciar.

Cele mai citite

Rezultatele Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 din 19 mai 2024. Numerele câștigătoare și premiile puse în joc

Duminică, 19 mai 2024, Loteria Română a organizat noi trageri pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Rezultate LOTO duminică 19 mai...

Armata din Republica Democratică Congo a anunţat dejucarea unei tentative de lovitură de stat

Armata din Republica Democratică Congo a anunţat duminică că a dejucat o tentativă de lovitură de stat, la care au participat atât străini, cât...

Elicopterul președintelui Iranului a aterizat forțat. Nu se cunoaște starea liderului iranian

Elicopterul care îl avea la bord pe președintele Iranului, Ebrahim Rayeesi, a aterizat forțat, iar echipele de salvare fac eforturi să ajungă la locul...
Ultima oră
Pe aceeași temă