15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialActrița Kate Blanchett a devenit ambasadorul bunăvoinței pentru UNHCR

Actrița Kate Blanchett a devenit ambasadorul bunăvoinței pentru UNHCR

Actriţa australiană Cate Blanchett a devenit noul ambasador al bunăvoinţei în cadrul Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR), informează AFP, citat de Agerpres.

Deţinătoare a două premii Oscar, Cate Blanchett  a fost numită ambasadoare a bunăvoinţei pentru UNHCR după vizita sa într-o tabără de refugiaţi în Iordania, după ce timp de mai mulţi această poziţie a fost ocupată, în special, de actriţa americană Angelina Jolie. Scopul numirii este de a atrage atenția asupra situaţiei dificile a refugiaţilor, pe fondul crizei fără precedent în domeniul migraţiei.

Ea a declarat că este mândră să își asume acest rol și a precizat că este o perioadă „crucială” pentru a fi „de partea refugiaților”.

„Trecem printr-o criză fără precedent şi trebuie să existe o împărţire a responsabilităţilor în lumea întreagă”, a mai spus Cate Blanchett. 

Peste 60 de milioane de persoane au fost înregistrate ca deplasate din cauze de forţă majoră anul trecut la nivel mondial, ceea ce constituie un număr record, între care o treime sunt refugiaţi, potrivit UNHCR. Solidaritatea cu acestea pare să se diminueze în Europa, după cum arată succesul partidelor populiste şi xenofobe, în timp ce bătrânul continent cunoaşte cea mai gravă criză a migraţiei după cel de-al Doilea Război Mondial. 

Acest anunţ survine după ce Cate Blanchett, care a putut fi văzută recent în filmele „Carol” de Todd Haynes sau „Blue Jasmine” de Woody Allen, a efectuat recent o vizită în Iordania pentru a lua cunoştinţă de operaţiunile umanitare aplicate în cazul refugiaţilor sirieni nevoiţi să plece din ţara lor în urma celor cinci ani de conflict. Ea s-a întâlnit cu familiile unora dintre ei şi le-a ascultat relatările, conform UNHCR. 

Cate Blanchett colabora deja cu UNHCR de un an pentru a sensibiliza opinia publică în ceea ce priveşte soarta persoanelor strămutate forţat, făcând şi o vizită în Liban, unde s-a întâlnit cu apatrizi.

Cele mai citite

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă