15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialAderarea la NATO, tot mai apreciată în Ucraina

Aderarea la NATO, tot mai apreciată în Ucraina

Aderarea la NATO este văzută cu ochi buni de tot mai mulți ucrainenidupă anexarea Crimeei de căre Rusia și conflictul armat din estul țării, arată un sondaj publicat joi.

Astfel, în prezent aderarea la NATO este dorită de 44% din ucraineni, faţă de numai 13% în urmă cu doi ani, relevă studiul efectuat de fundația Iniţiative democratice şi Institutul internaţional de sociologie din Kiev.

"Este evident că această creştere a început din acest an. Aceasta este reacţia ucrainenilor la agresiunea militară rusă", a comentat pentru AFP o expertă a fundaţiei, Maria Zolkina, potrivit Mediafax.

"Noi nu am realizat sondaje pe această temă în 2013, dar studiile efectuate de alte institute de sondare nu au arătat vreo schimbare în raport cu anul precedent", a adăugat ea.

Doar între mai şi septembrie 2014 numărul susţinătorilor NATO a crescut cu 10 puncte, a subliniat Zolkina.
În schimb, numărul persoanelor care susţin pentru Ucraina statutul de ţară nealiniată aproape s-a înjumătăţit, trecând de la 42% în 2012 la 28% în mai, apoi la 22% în septembrie, potrivit acestui sondaj.

Aceeaşi tendinţă se observă şi în rândul susţinătorilor unui bloc militar cu Rusia (de la 26% la 13%, apoi la 15%), potrivit aceleiaşi surse.

Opiniile favorabile NATO sunt, în mod tradiţional, mai multe în regiunile vestice ale acestei foste republici sovietice, unde până la 78% din populaţie s-a exprimat pentru aderarea la Alianţa Nord-Atlantică. În Donbas, bastionul prorus din estul ţării şi teatrul unui conflict armat, această cifră nu atinge decât 6%.

Aproximativ 92% din ucrainenii pro-NATO văd aderarea la Alianţa Nord-Atlantică ca un mijloc de "garantare a securităţii" Ucrainei, potrivit acestui sondaj, scrie Mediafax.

Conflictul armat din estul ţării s-a soldat cu peste 3.600 de morţi în şase luni. Kievul şi Occidentul acuză Kremlinul că îi sprijină deschis pe separatişti şi că a mobilizat trupe în Ucraina, însă Moscova neagă aceste acuzaţii.

Cele mai citite

GALERIE FOTO. Sexy-fotbalista Madelene Wright, cu biciul în mână în fața fanilor

Sexy-fotbalista Madelene Wright le-a crescut pulsul admiratorilor de pe Instagram cu cea mai recentă postare, în care și-a promovat pagina de OnlyFans cu ajutorul...

Marmaris, Izmir sau Antalya: tu unde mergi vara aceasta?

Vrei să mergi vara aceasta în Turcia? Poate fi destinația ideală pentru o vacanță de poveste.  Vei putea face sporturi nautice, te vei relaxa la...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă