33.9 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăSpecialAmenințare cu bombă pe un aeroport din Berlin

Amenințare cu bombă pe un aeroport din Berlin

Aeroportul Internațional Schoenefeld din Berlin a fost evacuat luni din cauza unei amenințări cu bombă, au anunțat reprezentanții celui de-al doilea aeroport din capitala Germaniei, potrivit Agerpres

Aeroportul a fost redeschis la scurt timp după declanșarea alarmei de securitate. Într-o toaletă a aeroportului a fost descoperit un bagaj, iar proprietarul său era de negăsit, a anunțat un purtător de cuvânt al aeroportului, informează Reuters.

Citeşte şi: Crimeea: Alertă cu bombă la aeroportul Simferopol

Prin intermediul sistemului audio al aeroportului, pasagerilor li s-a cerut să părăsească terminalul și să se îndepărteze la circa 100 de metri. După circa o jumătate de oră pasagerii au primit permisiunea de a reveni în terminal. Zeci de polițiști și-au făcut apariția în zonă, potrivit unui martor ocular, citat de Reuters.

Citeşte şi: Alertă cu BOMBĂ la bordul unui avion care decola spre Lisabona

Agenția britanică de presă amintește că un avion al companiei Germanwings, care urma să efectueze o cursă între Köln și Milano, a fost evacuat duminică după o alertă cu bombă.

Cele mai citite

Peste 150.000 de oameni în trei zile, la West Side Flower Fest! Cel mai mare festival al florilor din România, în cifre

A doua ediție a West Side Flower Fest a venit să umple cu bucurie și frumos inimile a peste 150.000 de oameni. Parcul Drumul...

Se construiește Centura Verde București – Ilfov. Premierul Ciolacu asistă la semnarea Memorandumului

În cinstea Zilei Mondiale a Mediului, în România se semnează un Memorandum pentru crearea Centurii Verzi București-Ilfov. Ziua Mondială a Mediului se serbătorește în data...

Fără “România liberă,” n-ar fi putut exista integrarea europeană

Îngerul meu păzitor, Petre Mihai Băcanu, se apropie de cota 80. Ca om zămislit și retras la munte, a lansat sâmbătă, la Bookfest, cartea...
Ultima oră
Pe aceeași temă