8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialAfganistan: Autorităţile au expulzat un corespondent al New York Times

Afganistan: Autorităţile au expulzat un corespondent al New York Times

Autorităţile afgane i-au cerut, marţi, lui Matthew Rosenberg, corespondent de trei ani la Kabul al The New York Times, să părăsească teritoriul, după publicarea unui articol despre alegerile prezidenţiale, relatează Mediafax.

Departamentul de Stat şi The New York Times au denunţat această decizie, pe care autorităţile au modificat-o miercuri, ordonând expulzarea în termen de 24 de ore a jurnalistului.

"Această decizie a fost adoptată după ce procurorul general a luat cunoştinţă de articolul cu privire la impasul electoral şi sugerarea (formării) unui guvern interimar pe baza (declaraţiilor) unor surse guvernamentale anonime", a anunţat miercuri, într-un comunicat, Biroul procurorului.

Afganistanul este paralizat din punct de vedere politic încă de la primul tur al alegerilor prezidenţiale, urmat de al doilea tur, în iunie, care nu a reuşit să departajeze, dincolo de orice îndoială, între rivalii Abdullah Abdullah şi Ashraf Ghani.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă