33.9 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Afganistan: Schimb de focuri între militarii afgani şi forţele NATO. Un...

UPDATE. Afganistan: Schimb de focuri între militarii afgani şi forţele NATO. Un soldat afgan și unul american au fost uciși

UPDATE: Incidentul a avut loc după o întâlnire între lideri regionali afgani şi un oficial de la ambasada americană la Kabul, în complexul guvernatorului provinciei, din oraşul Jalalabad, a declarat generalul Fazel Ahmad Sherzad pentru AP, potrivit Mediafax

Agenţia afgană Pajhwok anunţase anterior că schimbul de focuri a avut loc la Jalalabad, în timpul unei vizite a ambasadorului american în Afganistan, Michael McKinley, care s-a întâlnit cu guvernatorul provinciei, Javed Hamim Kakar.

Sherzad, care este şeful poliţiei din provincia Nangarhar, a declarat că incidentul a avut loc imediat după întâlnire şi după ce oficialul american plecase. “Chiar după ce oficialul american a plecat, brusc, un soldat afgan a deschis focul asupra militarilor americani care erau prezenţi în complex”, a declarat Sherzad. Potrivit unor surse americane şi afgane citate de Reuters, oficialul american a plecat la bordul unui elicopter.

Forţele americane au ripostat şi l-au ucis pe soldatul afgan, identificat de Sharzad drept Abdul Azim, din privincia Laghman. Motivul atacului nu este cunoscut încă.

Un martor ocular a declarat pentru AP că patru militari americani au fost răniţi în atac şi sunt trataţi la o clinică de la baza americană din Jalalabad.

Ulterior, NATO a anunţat într-un comunicat că un soldat din cadrul coaliţiei a fost ucis în acest incident, dar fără a menţiona identitatea acestuia, relatează Reuters.

——-

Un soldat afgan a fost ucis într-un schimb de focuri care a avut loc între militarii afgani și cei ai NATO, care a avut loc, miercuri, în estul Afganistanului, a declarat o sursă din cadrul poliţiei pentru Reuters, potrivit Mediafax

Schimbul de focuri a avut la Jalalabad, în timpul unei vizite a ambasadorului american în Afganistan, Michael McKinley, care s-a întâlnit cu guvernatorul provinciei, Javed Hamim Kakar, a anunțat agenţia afgană Pajhwok. Potrivit CNN, un militar afgan a deschis focul asupra forţelor americane în apropiere de reşedinţa guvernatorului provinciei.

Citește și: Generalul Philip Breedlove, comandant american: NATO va staționa armament greu pe teritoriul României

Potrivit unei surse citate de Pajhwok, trei militari americani au fost răniţi, în timp ce un soldat afgan a fost ucis şi alţi doi răniţi.

Acesta nu este primul incident de acest tip din Afganistan. Astfel, membri ai trupelor aliate şi civili occidentali care lucrează în această ţară au fost atacaţi în mai multe rânduri, în ultimii ani, de către militari afgani sau insurgenţi deghizaţi în militari afgani.

Citește și: Bogdan Aurescu: România nu se simte intimidată de ameninţările Rusiei

În august, un militar afgan l-a ucis pe generalul american de divizie Harold J Green în timpul unei întâlniri între trupe afgane şi aliaţii lor din NATO. Atacatorul, ucis într-un schimb de focuri, a rănit alţi 15 militari.

Trupele NATO au luat măsuri de securitate speciale pentru a încerca să prevină acest tip de atacuri. Coaliţia a introdus în patrulele comune “agenţi de pază”, însărcinaţi să prevină aceste atacuri.

Cele mai citite

Iohannis a promulgat legea privind libera circulație a cetățenilor români în străinătate

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care modifică regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Potrivit unui comunicat transmis de Președinția României, șeful statului...

Asociația Prosumatorilor va participa la elaborarea legislației pentru dezvoltarea Comunităților de Energie din România

Asociația Prosumatorilor si a Comunităților de Energie (A.P.C.E.) va participa la elaborarea legislației privind dezvoltarea Comunităților de Energie din România. A.P.C.E. anunță că, în această...

PNL va avea candidat propriu pentru Președinția României, cel mai probabil fiind Nicolae Ciucă

PNL va avea un candidat propriu pentru funcția de președinte al României, la alegerile din toamna anului 2024, excluzându-se ideea ca PNL să susțină...
Ultima oră
Pe aceeași temă