13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialAl-Qaida a eliberat 300 de deţinuţi de la o închisoare din Yemen

Al-Qaida a eliberat 300 de deţinuţi de la o închisoare din Yemen

Trei sute de deţinuţi, de la o închisoare din Yemen, au fost eliberaţi, joi, de organizaţia teroristă al-Qaida, după ce islamiştii au luat cu asalt centrul de detenţie, relatează Mediafax.

Identitatea deţinuţilor eliberaţi din închisoarea Al Mukalla nu este cunoscută deocamdată, dar, potrivit unor surse, printre aceştia se află mai mulţi jihadişti.

Eliberarea deţinuţilor intervine în contextul în care Arabia Saudită a anunţat primele succese în campania sa împotriva rebelilor Houthi.

Forţele Houthi s-au retras din zone pe care le controlau în centrul oraşului Aden joi, după raidurile aeriene efectuate în cursul dimineţii de o coaliţie condusă de Arabia Saudită.

Rebelii Houthi au reuşit recent să avanseze în Aden, ultimul bastion al susţinătorilor preşedintelui yemenit Abd-Rabbu Mansour Hadi, sprijinit de saudiţi, în pofida raidurilor aeriene efectuate de o săptămână de coaliţia condusă de Arabia Saudită.

Soldaţii loiali preşedintelui Hadi erau implicaţi joi în confruntări cu presupuşi combatanţi al-Qaida în oraşul-port Mukalla, situat la 500 de kilometri est de Aden.

Rebelii Houthi, aliaţi ai fostului preşedinte yemenit Ali Abdullah Saleh, au cucerit capitala Sanaa în urmă cu şase luni şi controlează o mare parte din teritoriul Yemenului, care se confruntă de asemenea cu o mişcare secesionistă în sud, tulburări tribale şi o filială puternică a reţelei al-Qaida în centru şi est.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă