7.9 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialAlegeri Grecia: Hollande îl felicită pe Tsipras pentru victorie

Alegeri Grecia: Hollande îl felicită pe Tsipras pentru victorie

Preşedintele francez Francois Hollande l-a felicitat pe Alexis Tsipras pentru victoria partidului radical de stânga Syriza la alegerile legislative din Grecia, în timp ce premierul britanic David Cameron a apreciat că incertitudinea economică va creşte în Europa, relatează AFP, conform Mediafax.

Preşedintele francez a amintit "prietenia care uneşte Franţa şi Grecia şi i-a transmis lui Tsipras dorinţa sa de a continua cooperarea strânsă între cele două ţări, în beneficiul creşterii şi stabilităţii zonei euro, în spiritul progresului, solidarităţii şi responsabilităţii care se află în centrul valorilor europene", potrivit unui comunicat difuzat de preşedinţia franceză. 

Citeşte şi: Grecii au ales extrema stângă. Cum va fi AFECTATĂ Uniunea Europeană

"Alegerile din Grecia vor creşte incertitudinea economică în Europa", a scris la rândul său premierul britanic, David Cameron, pe contul său de Twitter.

Grecii au oferit duminică o victorie clară partidului Syriza, pentru a "scrie istorie", "lăsând austeritatea în urmă", a afirmat Alexis Tsipras, primul lider european ales pentru respingerea explicită a politicilor dificile impuse de UE membrilor săi.

Citeşte şi: Syriza joacă soarta Greciei și a Europei la ruleta rusească

Formaţiunea de extremă-stânga Syriza se clasează pe primul loc în scrutinul legislativ din Grecia, cu un scor de 35,73%, fiind urmată de partidul conservator Noua Democraţie, potrivit rezultatelor oficiale anunţate după numărarea a 40% din buletinele de vot.

Partidul antiausteritate rămâne însă la limita majorităţii absolute, o situaţie care ar trebui să îl oblige să găsească susţinere pe viitor.

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...
Ultima oră
Pe aceeași temă