14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialAlegeri în SUA: FBI obține mandatul de a examina e-mailurile lui Hillary...

Alegeri în SUA: FBI obține mandatul de a examina e-mailurile lui Hillary Clinton

Agenții Biroului Federal de Investigații au obținut un mandat care le permite să examineze mesajele din corespondența electronică privată a candidatei democrate la președinția Statelor Unite, Hillary Clinton, date recent publicității, informează Reuters, preluată de Agerpres.

Anunțul vine după ce politicianul democrat Harry Reid i-a trimis o scrisoare directorului FBI James Comey în care l-a acuzat că a încălcat legea și că a încercat să îi dea o lovitură electorală lui Clinton când a dispus redeschiderea anchetei în cazul e-mailurilor.

Mandatul le va folosi agenților pentru a determina dacă ele sunt sau nu relevante în ancheta cu privire la serverul folosit de Hillary Clinton, în timp ce era șefa diplomației americane, pentru corespondența secretizată.

Distanța în sondaje între candidata democrată și rivalul său republican Donald Trump se redusese duminică, în contextul anunțării de către directorul FBI a redeschiderii dosarului corespondenței electronice a fostului secretar de stat, relatează AFP.

Hillary Clinton, în continuare considerată favorită, a revenit duminică în Florida, stat-cheie în cursa pentru Casa Albă. Avansul ei a scăzut în media ultimelor sondaje, ajungând acum la +0,8%, potrivit Real Clear Politics. Un nou sondaj de opinie duminică îl indica chiar pe adversarul său republican Donald Trump învingător cu 46% din preferințele alegătorilor față de 42% pentru Clinton (New York Times Upshot/Siena College).

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

SRI va gestiona sistemul informatic al ANAF

Proiectul de lege privind gestionarea sistemului informatic al ANAF de către SRI a primit un raport favorabil din partea comisiilor de specialitate și se...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...
Ultima oră
Pe aceeași temă