20.3 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialAlegeri parlamentare în Africa de Sud, într-o atmosferă socială tensionată

Alegeri parlamentare în Africa de Sud, într-o atmosferă socială tensionată

Sud-africanii participă miercuri la alegeri legislative, în care marele favorit este Congresul Naţional African (ANC), aflat la putere de la victoria istorică a lui Nelson Mandela, în 1994, deşi autoritatea partidului este contestată de revolte aproape zilnice în cartierele sărace, relatează AFP, conform Mediafax.

Cele 22.263 de secţii de de votare au fost deschise la ora locală 07.00 (08.00, ora României) şi urmează să fie închise la ora 21.00 GMT (23.00, ora României). Câteva incidente minore au fost semnalate de presa locală, printre care absenţa urnelor sau prezenţa unor susţinători purtând tricouri ale partidului aflat la putere.

Peste 25,3 milioane de alegători urmează să-i desemneze pe cei 400 de deputaţi, care îl vor alege şe şeful statului la 21 mai. În vârstă de 72 de ani, preşedintele Jacob Zuma are şanse să obţină un al doilea mandat de cinci ani la conducerea ţării.

Campania electorală a fost marcată de numeroase incidente în cartierele sărace, unde au avut loc numeroase manifestaţii, care s-au transformat de regulă în revolte.

Manifestanţii au protestat în special faţă de absenţa utilităţilor publice – printre care distribuţia de apă şi electricitate – sau faţă de corupţia reprezentanţilor locali şi au cerut locuri de muncă.

Sondajele anticipează o scădere a ANC, cotat cu puţin peste 60 la sută, faţă de cele 65,9 la sută din voturi obţinute la alegerile din 2009. În schimb, opoziţia liberală Alianţa Democratică (DA) este creditată cu puţin peste 20 la sută în intenţiile de vot.

Pentru numeroşi sud-africani de culoare – 80 la sută din populaţie – ANC rămâne însă partidul care i-a eliberat de apartheid. În cei 20 de ani de putere, mişcarea şi-a stabilit însă o bază clientelistă solidă.

Partidul aflat la putere a recuperat în campania electorală imaginea celebrului său militant Nelson Mandela, decedat în decembrie anul trecut. "Să-i urmăm paşii", îndeamnă afişele electorale. "În memoria lui Madiba, votaţi ANC", i-au îndemnat, la rândul lor, aliaţii comunişti, pe alegătorii din Africa de Sud.

Cele mai citite

SINDICATELE DIN CULTURĂ declară pe 18 Mai–NOAPTE ÎN MUZEELE DIN ROMÂNIA!

COMUNICAT DE PRESĂ SINDICATELE DIN DOMENIUL PROTECȚIEI PATRIMONIULUI CULTURAL NAȚIONAL asociate în cadrul Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media „CulturMedia” – CNS Cartel...

Marcel Ciolacu critică conducerea liberală a Primăriei Constanţa: “Lipsesc cu desăvârșire”

Marcel Ciolacu, în calitate de președinte al PSD și premier, a criticat conducerea liberală a Primăriei Constanța, afirmând că performanța administrativă, investițiile și accesarea...

Prefect Prahova: Zona din jurul craterului de la Slănic dă semne de stabilizare

La fața locului încă se efectuează măsurători și expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare, afirmă prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă