23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialAlegeri prezidenţiale în Franţa. Unde îşi pot exprima votul cetăţenii francezi din...

Alegeri prezidenţiale în Franţa. Unde îşi pot exprima votul cetăţenii francezi din România

Aproape 47 de milioane de alegători sunt chemați să voteze astăzi, în primul tur al scrutinului prezidențial din Franța, pentru a-l alege pe succesorul socialistului Francois Hollande. Cetăţenii francezi aflaţi pe teritoriul României îşi pot exprima votul pentru alegerea viitorului preşedinte al Franţei la una dintre cele trei secţii de votare deschise duminică, de la ora 8:00, informează Ambasada Franţei în România.

Cetăţenii francezi îşi pot exprima votul la una dintre cele trei secţii de votare de pe teritoriul României. Astfel, de la ora 8:00, până la ora 19:00, urnele vor fi deschise la sediul Ambasadei Franţei în România, din Bucureşti, la Institutul francez din Cluj sau la Institutul francez din Iaşi. Votul se poate exprima în baza buletinului de identitate sau a paşaportului, informează Ambasada Franţei în România.

Bătaie între 11 candidaţi. Cine sunt favoriţii

Scrutinul prezidenţial are loc după o campanie dominată de scandaluri şi discuţii despre imigraţie, viitorul Franţei în Uniunea Europeană şi terorism. Alegătorii vor avea ocazia să-şi exprime opţiunea în cele peste 66.546 de secţii deschise în Franţa şi în străinătate.

Secţiile de vot se deschid la ora locală 8.00 (9.00 ora României), urmând să se închidă la ora locală 19.00 (20.00 ora României). La Paris şi în alte oraşe mari, alegătorii îşi vor putea exprima susţinerea pentru candidaţii înscrişi în cursa electorală până la ora 21.00 (22.00 ora României). Rezultatele primelor exit-polluri sunt aşteptate imediat după închiderea urnelor.

Șeful statului francez este ales prin sufragiu universal direct, în cadrul unui scrutin uninominal majoritar în două tururi, pentru un mandat de cinci ani care poate fi reînnoit o singură dată. El trebuie să obțină majoritatea absolută a voturilor exprimate într-un tur sau două, indiferent de rata de participare.

Alegătorii vor avea de ales între 11 candidați, cu unul mai mult decât la scrutinul precedent, din 2012, dar cu cinci mai puțini decât în 2002, an-record în materie de candidaturi.

Cei patru favoriți ai scrutinului — Marine Le Pen, 48 de ani (Frontul National, extrema dreaptă), François Fillon, 63 de ani (Republicanii, dreapta), Emmanuel Macron, 39 de ani (En marche!, centru), Jean-Luc Mélenchon, 65 de ani (La France insoumise, stânga radicală) — s-au distanțat în sondaje de socialistul Benoît Hamon, 49 de ani. Ceilalți șase candidați sunt suveraniștii Nicolas Dupont-Aignan, 56 de ani, Jacques Cheminade, 75 de ani, și François Asselineau, 59 de ani, troțkiștii Nathalie Arthaud, 47 de ani, și Philippe Poutou, 50 de ani, și deputatul și fostul cioban Jean Lassalle, 61 de ani.

Cele mai citite

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...
Ultima oră
Pe aceeași temă