10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialAlegeri prezidențiale SUA: Donald Trump continuă atacurile la adresa contracandidatei sale, Hillary...

Alegeri prezidențiale SUA: Donald Trump continuă atacurile la adresa contracandidatei sale, Hillary Clinton

Candidatul Partidului Republican la alegerile prezidențiale din Statele Unite, Donald Trump, a făcut noi declarații la adresa lui Hillary Clinton, reprezentanta Partidului Democrat. Astfel, el a părut să le recomande persoanelor care susțin al II-lea Amendament din Constituția americană, care se referă la accesul la arme de foc, să recurgă la violență împotriva contracandidatei sale, informează presa americană, potrivit Mediafax.

„Hillary vrea practic să abroge Al II-lea Amendament al Constituţiei SUA. Dacă va ajunge în poziţia de a desemna judecătorii (instanţei supreme – n.red), nu va mai rămâne nimic de făcut. Deşi susţinătorilor celui de-Al II-lea Amendament poate le va rămâne ceva, nu ştiu. Dar vă spun ceva – ziua în care Hillary va ajunge să îşi numească propriii judecători va fi oribilă”, a declarat Donald Trump, conform postului CNN.

Citește și: VIDEO: Donald Trump o acuză pe Hillary Clinton că este „diavolul în persoană”

Al II-lea Amendament al Constituţiei Statelor Unite garantează dreptul cetăţenilor americani de a avea arme de foc. În contextul numeroaselor atacuri armate, Administraţia Barack Obama a pledat pentru limitarea accesului la arme de foc, o idee susţinută şi de Hillary Clinton, candidatul democrat la funcţia de preşedinte.

Declaraţia controversată a lui Donald Trump a generat temeri, analiştii neştiind dacă este o formă de instigare la un act de violenţă contra lui Hillary Clinton ori o referire la intensificarea activităţilor politice.

Citește și: Președintele american Barack Obama, criticat de Donald Trump

Robby Mook, managerul de campanie electorală al lui Hillary Clinton, a reacţionat: „Este foarte simplu – ceea ce afirmă Trump este periculos. Un om care vrea să devină preşedinte al SUA nu ar trebui să facă niciun fel de sugestie privind recurgerea la acte de violenţă”.

Dar Jason Miller, consilier pentru comunicare al echipei lui Donald Trump, a explicat că este vorba de folosirea influenţei politice a susţinătorilor menţinerii celui de-al II-lea Amendament. „Se numeşte putere de solidarizare – susţinătorii celui de-Al II-lea Amendament au un spirit uimitor şi sunt extrem de uniţi, ceea ce le conferă o putere politică enormă. Anul acesta, vor vota în număr-record, dar nu cu Hillary Clinton, ci cu Donald Trump”, a spus el.

La rândul său, Mike Pence, candidatul republican la funcţia de vicepreşedinte al SUA, a ţinut să tempereze afirmaţiile colegului său. „Cred că Donald Trump este foarte clar. Hillary Clinton s-a exprimat foarte clar că vrea modificarea dreptului cetăţenilor ce respectă legile de a deţine arme de foc. Şi cred că Donald Trump spune clar că oamenii care se bucură de acest drept, cei care cred că deţinerea armelor de foc de către cetăţenii responsabili contribuie la menţinerea siguranţei în comunităţi trebuie să fie implicaţi în procesul politic”, a explicat Mike Pence, conform NBC News.

Întrebat de jurnalişti dacă afirmaţia lui Donald Trump ar conţine vreo sugestie în sensul recurgerii la violenţă contra lui Hillary Clinton, Pence a precizat: „Sigur că nu. Donald Trump îndeamnă oamenii să acţioneze în conformitate cu propriile convingeri cu ocazia alegerilor”.

Citește și: SUA: Donald Trump, criticat dur de 50 de republicani care au lucrat în Departamentul de Stat și în Departamentul Apărării

Cele mai citite

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...

Ciolacu apare alături de candidata Gabriela Firea și o laudă că “știe administrație”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, o laudă pe Gabriela Firea, care a devenit, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei. "Decizia...
Ultima oră
Pe aceeași temă