10.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialAlegeri SUA: Clinton conduce în sondaje cu 8%

Alegeri SUA: Clinton conduce în sondaje cu 8%

Candidata democrată la președinție Hillary Clinton este cu 8% peste adversarul său republican, Donald Trump, în preferințele electoratului american, potrivit celui mai recent sondaj Reuters/Ipsos, ale cărui rezultate au fost făcute publice marți. Avantajul fostei șefe a diplomației SUA a crescut de la 5% în urmă cu o săptămână, notează agenția Reuters, preluată de Agerpres.

Dintre alegătorii republicani, aproximativ 20% sunt de părere că Trump nu merită să fie președinte, după dezvăluirea unor comentarii obscene și jignitoare despre femei pe care le-a făcut în urmă cu 11 ani, arată același sondaj. Tot în cadrul acestui segment din electorat, 58% doresc ca Trump să rămână candidatul la președinție din partea Partidului Republican, iar 68% consideră că ar trebui susținut de conducerea partidului, în timp ce numărul liderilor republicani care și-au retras sprijinul continuă să crească.

În rândul femeilor, Clinton este preferată de 44%, iar Trump de 29%. Electoratul feminin nu și-a schimbat semnificativ atitudinea față de Trump după publicarea remarcilor acestuia, ceea ce ar arăta că părerile erau deja formate.

Studiul sociologic a fost efectuat după cea de-a doua dezbatere între Clinton și Trump transmisă în direct la televiziune, duminica trecută. Evenimentul a fost urmărit de numai 63 de milioane de telespectatori din SUA, sub recordul de 84 de milioane stabilit la prima dezbatere. În schimb, pe site-ul de internet YouTube confruntarea a fost urmărită de 124 de milioane de utilizatori, cu 40% mai mulți decât precedenta.

Dintre americanii care au văzut emisiunea TV măcar parțial, 53% apreciază că a câștigat Clinton, față de numai 32% care îl văd învingător pe Trump, mai arată sondajul menționat. Acesta a fost efectuat pe un eșantion de 1605 alegători care probabil vor merge la vot și are o marjă de eroare de 2%.

Organizația RealClearPolitics, care urmărește majoritatea sondajelor de opinie importante din Statele Unite, a calculat o medie de 7% avans pentru Clinton, în creștere continuă de la jumătatea lui septembrie.

Cele mai citite

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă