4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialAlertă cu BOMBĂ pe aeroportul din Sofia: Un terminal a fost evacuat

Alertă cu BOMBĂ pe aeroportul din Sofia: Un terminal a fost evacuat

UPDATE 21.00: Forţele de ordine de la Sofia au anunţat că la bordul maşinii pe care au percheziţionat-o, un microbuz tip minivan, nu a fost găsit nimic suspect, informează agenţia Novinite. Maşina fusese parcată în faţa Terminalului 1 al aeroportului.

Premierul bulgar, Boyko Borisov, s-a declarat “furios” de această alarmă nejustificată şi i-a calificat pe responsabilii aeroportului, care au dat alarma, drept “incompetenţi”.

UPDATE 17.15: Autorităţile bulgare au negat informaţiile conform cărora un dispozitiv exploziv ar fi fost găsit la aeroportul din Sofia, confirmând însă că un vehicul este percheziţionat în faţa Terminalul 1, informează Mediafax.

Acest terminal al aeroportului a fost evacuat.

Programul zborurilor respectă orarul, dar decolările şi aterizările planificate la Terminalul 1 sunt acum realizate de Terminalul 2, informează agenţia bulgară Novinite.

“Nu a fost găsit niciun dispozitiv exploziv, dar este verificat un vehicul”, a declarat Hristo Şterianov, directorul aeroportului din Sofia. Şterianov a precizat că declaraţiile făcute anterior de un purtător de cuvânt al aeroportului au fost imprecise.

Surse citate de agenţia Reuters anunţaseră că autorităţile bulgare au depistat un dispozitiv exploziv într-un vehicul parcat în faţa Aeroportului din Sofia, iar echipele pirotehnice au iniţiat procedurile pentru dezamorsare.

“Un dispozitiv exploziv a fost găsit într-o autoutilitară”, declarase Daniela Veleva, purtătorul de cuvânt al aeroportului din Sofia, precizând că echipele pirotehnice depun eforturi pentru dezamorsarea bombei.

Terminalul 1 al aeroportului Sofia a fost evacuat, marți după-amiaza, în urma unei alerte cu bombă, conform agenției Novinite, care citează Reuters. 

Autoritățile bulgare au descoperit un dispozitiv exploziv în interiorul unui microbuz parcat în fața terminalului 1 al aeroportului din capitala bulgară. 

Ar fi vorba despre un microbuz alb, cu numere de Belgia, informație confirmată și de oficialii de la aeroport, conform Nova TV.

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă