9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialAmbasadorul Rusiei la ONU a murit subit, cu o zi înainte să...

Ambasadorul Rusiei la ONU a murit subit, cu o zi înainte să împlinească 65 de ani. Vitaly Churkin lucra la reședința sa din New York când i s-a făcut rău

Ambasadorul Rusiei la Națiunile Unite, Vitaly Churkin, a murit, a anunțat, luni, Ministerul de Externe de la Moscova.

Potrivit presei de stat din Rusia, ambasadorul a murit la New York. Churkin era ambasadorul Rusiei la ONU din anul 2006.

Ambasadorul a murit cu o zi înainte să împlinească 65 de ani. Oficialii din Rusia nu au indicat cauza decesului.

Surse citate de ziarul New York Post afirmă că Vitaly Ciurkin a fost adus de urgență luni dimineața la un spital din Manhattan, din cauza unor probleme cardiace. Ambasadorul lucra la reședința lui în momentul în care i s-a făcut rău, în jurul orei locale 09:30.

La sosirea echipajului de salvare, diplomatul era inconștient și i s-au făcut manevre de resuscitare. Starea sa era foarte gravă când a ajuns la spital, iar medicii nu i-au putut salva viața.

Potrivit CV-ului postat pe site-ul misiunii permanente a Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin era ambasador în cadrul forului de la New York din 2006.

Anterior, fusese șeful misiunilor diplomatice ale Rusiei în Canada și Belgia, precum și trimisul special al Moscovei pe lângă NATO și UE.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă