21.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialAmerica nu vede "nici o dovadă pentru moment" privind retragererea rușilor de...

America nu vede “nici o dovadă pentru moment” privind retragererea rușilor de la frontiera ucraineană

Casa Albă a declarat, miercuri, că nu dispune de dovezi la ora actuală asupra retragerii trupelor rusești masate la frontiera ucraineană, anunțată mai devreme de președintele rus Vladimir Putin, informează AFP, conform Agerpres.

"Nu există nici o dovadă pentru moment că a avut loc retragerea", a declarat purtătorul de cuvânt adjunct al președintelui SUA Barack Obama, Josh Earnest.

Earnest, care s-a exprimat în fața jurnaliștilor într-un briefing de presă în Air Force One, a remarcat cu toate acestea că "noi am saluta o retragere semnificativă și transparentă" a trupelor rusești implicate.

Declarațiile purtătorului de cuvânt coincid cu cele ale NATO, care a declarat înainte că nu are nici un "indiciu" care poate confirma retragerea trupelor rusești masate lângă frontiera Ucrainei.

Putin a afirmat că țara sa și-a retras soldații de la frontieră. NATO a estimat la sfârșitul lunii aprilie că aproximativ 40.000 de oameni se aflau acolo.

Cele mai citite

Cancer ovarian: peste 70% din cazuri sunt depistate în stadii avansate

Cancerul ovarian este unul dintre cele mai mortale cancere la sexul feminin, clasându-se în primele 5 cauze de mortalitate prin cancer la femei, au...

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă