12.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialAmericanii, cu ochii pe băncile europene

Americanii, cu ochii pe băncile europene

Autorităţile federale ameri­cane au început discuţii cu Commerzbank, a doua mare bancă din Germania, privind relaţiile ei cu Iranul şi alte state aflate pe lista neagră a SUA. Banca germană, suspectată că a efectuat transferuri de bani prin intermediul filialei americane în numele unor societăţi din Iran şi Sudan, ar putea ajunge la un acord amiabil cu autorităţile federale chiar în cursul acestei veri.

Anchetele privind banii iliciţi au dus guvernul american spre o vânătoare în sistemul financiar european, generând afaceri penale contra băncilor din Marea Britanie, Elveţia şi mai recent, Franţa. Acum, măsuri represive privesc un alt centru financiar european – Germania. Încălcări ale embargoului strict american contra unor ţări ca Iran, Sudan, Coreea de Nord şi Cuba par să aibă consecinţe şi pentru bănci germane, autorităţile americane precizând că instituţiile de credit au violat sancţiunile şi riscă sancţiuni grele. Potrivit New York Times, autorităţile federale americane au început negocieri cu băncile germane Commerzbank şi Deutsche Bank în vederea unor aranjamente financiare vizând stoparea anchetelor asupra tranzacţiilor financiare cu ţări aflate sub embargo. Banca germană anunţa încă din 2010 că operaţiunile sale în dolari legate de Iran fac obiectul unei anchete în SUA. Un acord cu Commerzbank ar putea interveni în câteva luni şi ar fi vorba de o amendă de 500 milioane dolari, desigur mult mai mică faţă de cea aplicată băncii BNP Paribas, care a acceptat să îşi recunoască vinovăţia şi are de plătit 8,97 miliarde dolari pentru aceeaşi învinuire, de violare a regulilor americane privind embargoul.

Procurorul general al New York, Ministerul Justiţiei al SUA şi alte autorităţi americane caută să afle dacă banca germană a încălcat reglementările privind embargoul, în special contra Iranului, Sudanului, Coreii de Nord, Birmaniei şi Cubei. Dacă potrivit dreptului german, aceste operaţiuni nu sunt interzise, pentru justiţia americană lucrurile stau total diferit.

Sancţiuni şi bani murdari

Un eventual acord cu Commerzbank, care va deschide calea spre o reglementare separată cu Deutsche Bank, cea mai mare din Germania, este nimic în raport cu afacerea anunţată săptămâna trecută cu cea mai mare bancă din Franţa, BNP Paribas. BNP nu este singura bancă franceză sub anchetă, Credit Agricole şi Société Générale sunt şi ele confruntate cu o anchetă pentru determinarea dacă au violat sancţiunile SUA. Aceste anchete nu vor fi realizate decât după reglementarea anticipată cu Commerz­bank. Cea asupra Commerzbank dispune de un element suplimentar – banca este în proporţie de 17% deţinută de guvernul german. Este dificil de ştiut dacă – aşa cum a fost cazul BNP Paribas care a determinat autorităţile franceze să intervină în numele băncii – negocierile au putea aţâţa tensiunile diplomatice dintre Washington şi Berlin.

Aceste cazuri sunt rezultatul unui deceniu de anchete asupra băncilor care au deschis sistemul financiar american banilor murdari. Anchetele asupra băncilor europene, care au canalizat miliarde de dolari prin filialele lor din New York către clienţii lor străini, prevăd sancţiuni pentru încălcarea legilor şi a cererii mondiale de a face afaceri în dolari. Mulţi critici pun în discuţie motivul pentru care autorităţile americane au pus ochii pe băncile europene, acestea răspunzând că au dorit evitarea tranzacţiilor pentru Iran şi Sudan. Numai că băncile americane nu sunt la adăpost faţă de banii murdari. Banamex, unitate a Citigroup, este obiectul unei anchete în curs pentru tranzacţii cu bani legaţi de un cartel al drogurilor. În ianuarie, JPMorgan Chase a încheiat un acord de aproape 2 miliarde de dolari pentru că a ignorat semnele piramidei Ponzi, orchestrată de escrocul Bernard Madoff, care a deţinut conturi în bancă două decenii. Sancţiunile penale care s-au propagat în Europa au debutat în 2009, când banca britanică Lloyd a încheiat un acord. Au urmat Credit Suisse, HSBC, Standard Chartered şi Barclays şi ING.  

Cele mai citite

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...
Ultima oră
Pe aceeași temă