17.8 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialAmericanii vor să își suplimenteze trupele în Siria

Americanii vor să își suplimenteze trupele în Siria

Statele Unite ale Americii au în vedere suplimentarea forţelor speciale din Siria, în prezent în număr de circa 50, a indicat sâmbătă un responsabil de rang înalt pentru AFP, informează Agerpres.

Acesta a precizat totuşi că ‘nimic nu a fost decis’ deocamdată.  Noile efective ar urma să aibă aceeaşi misiune ca şi militarii desfăşuraţi începând din toamna trecută. 

Militarii din forţele speciale aflaţi deja pe teren asigură legătura între grupările armate siriene care luptă împotriva Statului Islamic în nord-est şi forţele coaliţiei, fără a participa în mod direct la lupte. 

La sfârşitul lunii februarie, unii dintre ei ai ghidat loviturile aeriene ale coaliţiei în bătălia pentru preluarea din mâinile jihadiştilor a bastionului lor Shaddade. 

Administraţia americană încearcă în prezent să accelereze ofensiva împotriva SI, aflat în pierdere de teren în Irak şi în Siria. 

Generalul Joe Dunford, şeful Statului Major interarme, a indicat recent că Pentagonul şi Casa Albă discută în special despre o întărire a sprijinului militar american pentru forţele irakiene. Americanii dispun oficial de circa 3.900 de militari în Irak. 

Rusia a recunoscut recent că a desfăşurat forţe speciale în Siria în sprijinul trupelor preşedintelui Bashar al-Assad. Misiunea lor este de a ghida bombardamentele aeriene ruse şi de a efectua ‘alte misiuni speciale’, a indicat Moscova. 

Sâmbătă, armata americană, citată de Reuters, a anunţat că forţele coaliţiei internaţionale au întreprins vineri 20 de atacuri aeriene în Irak şi şase în Siria, împotriva unor militanţi ai Statului Islamic.

Cele mai citite

Echipa de fotbal FCU Craiova, amendată cu 22.500 lei

Clubul FCU Craiova a fost sancționat cu o amendă de 22.500 de lei din cauza incidentelor provocate de spectatori la meciul împotriva FC Hermannstadt,...

VIDEO. La 52 de ani, Monica Anghel a devenit instructor de fitness. “Am făcut pentru mine”

La vârsta de 52 de ani, Monica Anghel a uimit pe toată lumea cu noua sa siluetă, generând speculații că ar fi suferit o...

Ciolacu și Ciucă vizitează împreună Salonul de armament BSDA de la Băneasa. Premierul susține că a repornit industria de apărare

Premierul Marcel Ciolacu susține că, sub mandatul actualului guvern, pe care îl conduce, industria românească de apărare și-a repornit activitatea. Majoritatea fabricilor din acest...
Ultima oră
Pe aceeași temă