22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialAmplă operațiune a forțelor de ordine braziliene, împotriva bandelor armate. Cel puțin...

Amplă operațiune a forțelor de ordine braziliene, împotriva bandelor armate. Cel puțin două persoane au murit

Cel puțin două persoane au murit, în Rio de Janeiro, în urma unei vaste operațiuni la care au participat mii de militari şi poliţişti brazilieni, ajutaţi de elicoptere, împotriva bandelor armate, informează AFP, potrivit News.ro.

Raidurile poliţiei şi armatei au fost lansate sâmbătă în zori, în patru favele în Zona de Nord a Rio şi în alta în Zona de Vest, cu 40 de mandate de arestare, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al secretarului Securităţii statului Rio (Seseg). Operaţiunea are loc în urma unei multiplicări a furturilor de camioane de transport de bunuri şi în contextul în care 10.000 de bărbaţi sunt mobilizaţi la Rio, de opt zile, pentru a lupta împotriva unui val de violenţe.

Astfel, au fost mobilizați aproximativ 3.600 de militari, împreună cu peste 1.300 de membri ai forţelor de poliţie, a precizat Seseg, care a anunţat că două persoane au fost ucise în confruntări în favelele Lins şi Sao Joao.

Până sâmbătă la prânz, 18 persoane au fost arestate, iar autorităţile au confiscat trei pistoale, două grenade, 16 maşini, o motocicletă şi o cantitate neprecizată de droguri.

Cele mai citite

Prins în flagrant în timp ce transporta o cantitate de  100 grame substanțe psihoactive

La data de 19.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Harghita au dispus reținerea pe...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în 2 săptămâni şi adoptată prin HG până la final de iunie

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în două săptămâni, urmând să fie aprobată prin Hotărâre de Guvern până la finalul lunii...
Ultima oră
Pe aceeași temă