12 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialAnaliștii militari au configurat harta conflictelor pentru cei doi candidați la președinția...

Analiștii militari au configurat harta conflictelor pentru cei doi candidați la președinția SUA. Cum vor arăta războaiele lumii sub Clinton sau Trump

„Lorzii războiului“ din întreaga lume sunt într-o așteptare tensionantă a alegerilor prezidențiale din SUA. Pentru că cei doi candidați sunt atât de diferiți în linia politicii externe și a relației cu Vladimir Putin, principalul destabilizator al lumii, încât nu se poate face nicio mișcare în avans.

SUA nu pot fi de­conectate de Orientul Mijlociu, unde Rusia se află acum la „butoane“, și de unde poate izbucni Al Treilea Război Mondial. În linii mari, indiferent cine iese președinte, mecanismele sistemului american vor funcționa oricum pe plan intern. Însă, pe imensa tablă de șah a conflictelor externe, nimeni nu poate face o mișcare până nu se alege „Regele“. Sau „Regina“. Analiștii militari din toată lumea au întocmit ra­poarte pentru fiecare din cazurile în care Hillary Clinton ori Donald Trump va câștiga alegerile din SUA. Aceste rapoarte coincid în câteva puncte esențiale.

Hillary Clinton poate opri expansiunea Rusiei

Putin nu s-a grăbit, în timpul înțelegătoarei Administrații Obama, să-și ducă atâta arsenal militar în Orientul Mijlociu ca să aibă de unde se întoarce. Rusia va continua expansiunea în regiune și-și va asigura pozițiile și pe Marea Mediterană, și pe uscat. Cu Casa Albă, se va accentua tensiunea, pentru că Hillary Clinton nu va uita și nu va ierta amestecul lui Putin în alegeri, de partea lui Trump.

Analiștii militari prevăd că vor exista mari disensiuni între SUA lui Hillary și Rusia, pe frontul din Orientul Mijlociu, unde Siria constituie „modelul de referință“.  Poporul sirian se așteaptă ca Hillary, care a condus grupul internațional „Prietenii Siriei“, să-i recunoască revoluția împotriva diabolicului regim Assad, trimițând un mesaj ferm tuturor dictatorilor, inclusiv lui Putin, că nu există loc pentru politici de opresiune și de forță față de popoare. Hil­lary are conexiuni foarte bune cu țările arabe din Golf și cu Israelul, dar va trebui să ia o decizie față de Iran, un factor destabilizator în zonă, care alimentează și participă direct la epurarea etnico-religioasă a sunniților, ca strategie de extindere a pu­terii șiite. 

Fiind coautor al tratatului nuclear cu Iranul, Hillary va încerca să dezvolte relațiile cu această țară, însă deja există semnale că Teheranul se orientează către relații mult mai profitabile cu China și Rusia, care îi în-curajează, deocamdată, ambițiile de putere zonală. Analiștii militari se așteaptă ca Rusia și Iranul să-i forțeze mâna lui Hillary în Orientul Mijlociu imediat ce-și va lua în primire postul, pentru că deja au poziții militare consolidate și în plină expansiune. Se prevăd confruntări militare directe între SUA și Rusia pe frontul Orientului Mijlociu, dar cât vor fi de „limitate“, depinde și de marii strategi financiari ai Noii Ordini Mondiale.

Donald Trump, „stabilitate“ dictatorială sau „război adevărat“

Spre deosebire de Hillary Clinton, Donald Trump a și anunțat un summit SUA-Rusia, în care să se discute despre „redistribuirea sferelor de influență, inclusiv în Orientul Mijlociu, între centrii puternici ai noii ordini mondiale“.

Mai mult, există semnale că Trump va înclina chiar spre o Trilaterală, SUA-Rusia-China. Programul lui Trump pentru o economie americană mai puternică înclină către relații strânse cu China și Rusia. În privința frontului anti-ISIS din Orientul Mijlociu,

Trump a declarat de nenumărate ori că va lăsa Rusiei și Iranului grija acestui război. Asta deoarece consilierii lui militari, conduși de generalul în retragere Mike Flynn, au semnalat că Moscova controlează deja zona din punct de vedere militar, nu numai din cauza ezitărilor Administrației Obama, dar și din lipsa totală de voință la nivel internațional.

Trump nu-și face griji că lăsând Rusia și Iranul să-și exercite militar ambițiile hegemonice va trimite semnalul că SUA renunță la a fi „polul democrației în lume“ și lasă tiranii lumii să-și facă mendrele. Fiind de partea Rusiei și Chinei, administrația Trump se va pune rău cu lumea arabă care susține petrodolarul, în special cu Arabia Saudită, cu care SUA are relații strânse de 71 de ani, de pe vremea lui Franklin Roosevelt.

Pentru a stabili un oarecare echilibru, ar putea să adopte la început o atitudine dură față de acordul nuclear cu Iranul, chiar sub amenințarea că-l va revoca. Numai că Iranul nu a considerat niciodată acordul ca fiind în favoarea sa, deci s-ar putea ca Teheranul să-l revoce înaintea lui Trump. Cu Israelul, Trump nu-și face griji, fiind evident că Tel Aviv deja cooperează cu Rusia în zonă. Sub mandatul Trump, SUA poate nu vor căuta război cu Rusia, dar lumea nu va fi lipsită de războaie ale Rusiei.

Neavând un oponent pe măsură, Putin va lua cu forța tot ce își propune, nu numai în Orientul Mijlociu, în estul Europei, în Asia, dar și în Occident. Adevăratul război poate începe sub mandatul prieteniei dintre Trump și Putin.    

Cele mai citite

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...

Oferta lui Marcel Ciolacu pentru Piedone a picat: „Am încheiat orice dialog. Îi urez succes!”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone, cel care a spus în cursul...
Ultima oră
Pe aceeași temă