16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialAnchetă în cazul e-mail-urilor lui Hillary Clinton. Directorul FBI, James Comey, este...

Anchetă în cazul e-mail-urilor lui Hillary Clinton. Directorul FBI, James Comey, este vizat de această verificare

Biroul de inspecție al ministerului american al Justiției a anunțat, joi, că va verifica afirmaţiile care pun în cauză acțiunea poliției și justiției federale dinaintea alegerilor prezidențiale din 2016, citează Agerpres.

Aceste verificări vizează rolul crucial jucat de directorul FBI, James Comey, care, rând pe rând, a fost ținta unor vii critici atât din partea republicanilor, cât și a democraților, pentru anunțurile sale referitoare la Hillary Clinton.

La începutul lui iulie, într-o conferință de presă surpriză, Comey a recomandat ca ex-secretarul de stat american să nu fie urmărită în dosarul e-mailurilor trimise printr-un server privat, apreciind că doamna Clinton a dat dovadă de o “neglijență extremă”.

Această decizie i-a iritat pe republicani, care, în lunile următoare, l-au acuzat pe șeful FBI că ar fi optat, în mod ilogic, împotriva inculpării candidatei democrate, ținând cont de gravele acuzații.

Într-o scrisoare către Congres, pe 28 octombrie, James Comey a provocat o nouă undă de șoc relansând afacerea e-mailurilor fostei Prime Doamne. Un gest care a fost aplaudat de această dată de către republicani și care a costat-o scump de Hillary Clinton în sondaje.

În final, cu 48 de ore înaintea scrutinului prezidențial, FBI a menținut recomandarea inițială ca H.Clinton să nu fie urmărită.

Dincolo de Comey, verificările vor viza și serviciile de poliție și judiciare, acuzate de a fi dezvăluit informații confidențiale, în special în beneficiul echipei de campanie a lui Hillary Clinton.

De asemenea vor fi examinate circumstanțele publicării de către poliția federală a unui vechi raport de anchetă asupra unei amnistii foarte controversate acordate de fostul președinte american Bill Clinton trader-ului Marc Rich.

Această publicare a creat surpriză în ultima săptămână a campaniei prezidențiale. FBI a afirmat atunci că proximitatea scrutinului nu reprezintă decât o coincidență.

Biroul de inspecție al ministerului de Justiție este un organ independent, condus de un inspector general numit de președintele Statelor Unite. Acest serviciu are ca scop anchetarea eficacității instituțiilor din domeniul justiției, urmărind eventualele abuzuri și violări ale cadrului legal.

Cele mai citite

MApN anunță că NATO a efectuat un amplu exercițiu de dislocare a trupelor în Slovenia, Ungaria și România

Ministerul Apărării Naționale(MApN) a anunțat joi că Alianța Nord-Atlantică, prin intermediul Corpului de Dislocare Rapidă Italia (NRDC-ITA) a desfășurat, în perioada 15-24 aprilie, exercițiul...

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...
Ultima oră
Pe aceeași temă