15 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialAncheta in cazul mortii rockerului Kurt Cobain ar putea fi redeschisa

Ancheta in cazul mortii rockerului Kurt Cobain ar putea fi redeschisa

Ancheta în cazul morţii rockerului Kurt Cobain ar putea fi redeschisă, în contextul în care un fost şef al Poliţiei din Seattle, care s-a ocupat  în 1994 de investigarea decesului solistului şi chitaristului trupei Nirvana, a cerut autorităţilor să analizeze din nou acel dosar.

Norm Stamper, şeful Poliţiei locale în anul 1994, atunci când Kurt Cobain a murit, recunoaşte că a avut mereu dubii în ceea ce priveşte cauza morţii starului rock şi, în prezent, consideră că a venit timpul să se ancheteze din nou cazul şi persoanele implicate în viaţa starului trupei Nirvana, informează contactmusic.com preluat de mediafax.

Stamper, care apare într-un nou documentar, "Soaked in Bleach", ce analizează în detaliu decesului lui Kurt Cobain, a declarat: "V-aş spune acum că, dacă aş fi şeful Poliţiei, aş redeschide această investigaţie".

Fostul şef al Poliţiei din Seattle spune că este de acord cu mai mulţi fani ai starului rock care consideră că solistul trupei Nirvana a fost asasinat.

"De fapt, ar trebui să studiem caracteristicile implicate în comportamentul indivizilor cheie care ar fi avut motive să-l vadă pe Kurt Cobain mort", a adăugat Norm Stamper. "Dacă, de fapt, Kurt Cobain a fost ucis, şi nu s-a sinucis, şi e posibil să aflăm asta, să ne fie ruşine că nu redeschidem cazul. În definitiv, aceasta era responsabilitatea noastră".

Kurt Cobain avea 27 de ani atunci când s-a sinucis prin împuşcare, pe 5 aprilie 1994, în vila lui din Seattle. Trupul său neînsufleţit a fost descoperit după trei zile. Genul de muzică rock foarte distorsionată, care aborda teme precum alienarea socială, a devenit un simbol al generaţiei X a anilor 1990 şi a dus la apariţia curentului grunge-rock, pornind din Seattle.

Trupa rock Nirvana a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în aprilie 2014.

Trupa Nirvana, înfiinţată de solistul şi chitaristul Kurt Cobain şi de basistul Krist Novoselic la sfârşitul anilor 1980, a adus muzica grunge în curentul mainstream, fiind considerată formaţia emblematică a generaţiei X, din anii 1990, cu hituri precum "Smells Like Teen Spirit" and "Come As You Are".

După sinuciderea lui Kurt Cobain, în 1994, la vârsta de 27 de ani, formaţia s-a destrămat, după ce a lansat trei albume de studio într-o carieră de şapte ani, interval în care Nirvana a vândut 75 de milioane de discuri în toată lumea.

Cele mai citite

VIDEO. STB are un nou site. Cum să-l utilizezi

Societatea de Transport București (STB) anunță că are un site nou. “Avem site nou! Intră pe www.stb.ro STB este mai accesibil și în varianta digitală. Începând de...

Rusia – Ucraina, ziua 785. Leo Docherty, ministrul britanic al Apărării: Trebuie să privim războiul din Ucraina în termeni de ani, nu de luni

Ministrul Apărării al Marii Britanii, Leo Docherty, avertizează că actualul război dintre Rusia și Ucraina trebuie privit "în termeni de ani, nu de luni". Oficialul...

EXCLUSIV. Băneasa nu e lăsat aeroport de rezervă pentru Otopeni. Avioanele de pe Otopeni, nevoite să treacă munții într-un motor, în caz de urgență

Aeronavele care sunt nevoite să aterizeze de urgență după decolarea de pe Otopeni sau înainte de aterizarea pe acest aroport, în cazul unor defecțiuni...
Ultima oră
Pe aceeași temă