6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialAngela Merkel exclude o nouă ştergere a datoriei Greciei

Angela Merkel exclude o nouă ştergere a datoriei Greciei

Cancelarul german, Angela Merkel, a exclus sâmbătă o "nouă ştergere" a datoriei Greciei aşa cum vrea noul premier grec Alexis Tsipras.

"A existat deja o renunţare voluntară a creditorilor privaţi, băncile au renunţat deja la creanţe de miliarde în ceea ce priveşte Grecia", a justificat cancelarul german într-un interviu acordat Hamburger Abendblatt. "Nu văd o nouă ştergere a datoriei", a adăugat ea.

La începutul lui 2012, Grecia a recurs la o operaţiune de schimbare a datoriei: titlurile creditorilor privaţi au fost înlocuite cu altele mai puţin rentabile. O parte din datorie de circa 100 de miliarde de euro a fost ştearsă în acest fel.

Dar ţara, aflată sub asistenţă financiară internaţională din 2010, este încovoiată de datoria de circa 175 la sută din Produsul Intern Brut (PIB).

"Europa va continua să îşi arate solidaritatea cu Grecia şi cu alte ţări afectate de criză dacă aceste ţări întreprind reforme şi măsuri economice", a continuat Merkel, adeptă a unei strategii bugetare respinse de noile autorităţi de la Atena.

Întrebată despre primele anunţuri ale Guvernului Tsipras precum creşterea salariului minim şi angajarea funcţionarilor, Angela Merkel a subliniat: "Noi, adică Germania şi alţi parteneri europeni, aşteptăm să vedem cu ce concept vine spre noi noul Guvern grec". (Mediafax)

Tsipras, care intenţionează să meargă în Italia şi Franţa marţi şi miercuri, vrea renegocierea giganticei datorii a ţării sale.

Nicio vizită a noului premier grec nu este prevăzută pentru moment la Berlin.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă