22.8 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialAntarctica a pierdut rapid o importantă masă de gheață

Antarctica a pierdut rapid o importantă masă de gheață

Mai mulți ghețari masivi din sudul Peninsulei Antarctice au început să se topească rapid din anul 2009, conform unui studiu publicat în ultimul număr al revistei Science.

"Ca din senin (acești ghețari) au devenit a doua cea mai importantă sursă de apă care participă la procesul de creștere a volumului oceanului planetar", a precizat coordonatorul acestui studiu, Bert Wouters, cercetător la Universitatea din Bristol, Marea Britanie.

Această descoperire demonstrează că întreaga coastă vestică a Antarcticii pierde gheață. "Este vorba de un semnal important că Antarctica trece prin niște schimbări rapide", susține și Neil Glasser, glaciolog la Universitatea britanică Aberystwyth, care nu a participat însă la acest studiu.

Linia de coastă lungă de 750 de kilometri a Peninsulei Antarctice mărginește Marea Amundsen. Ținând cont de faptul că ghețarii de pe peninsulă au fost stabili până în 2009, majoritatea oamenilor de știință și-au îndreptat atenția spre alte regiuni ale continentului înghețat austral. După ce această peninsulă s-a dovedit a fi un punct fierbinte în care ghețarii își pierd rapid din masă, conform unei analize recente a datelor obținute de la sateliți, oamenii de știință au decis că trebuie să urmărească cu atenție evoluția din această regiune.

Bert Wouters și colegii săi au analizat datele obținute de la trei sateliți pentru a măsura înălțimea ghețarilor din această regiune în perioada 2003 — 2014. Ei au observat că nu există pierderi semnificative de gheață până în anul 2009, an în care, brusc, cel puțin 9 ghețari au început să se topească. În prezent, unii dintre acești ghețari pierd până la 4 metri din înălțime pe an. Retragerea ghețurilor denumite cândva "veșnice" a înaintat până la 100 de kilometri spre interiorul peninsulei, dinspre linia de coastă.

"Întreaga regiune este complet dezechilibrată, ceea ce ne-a luat complet prin surprindere"', a comentat Wouters pentru Live Science.

Cele mai citite

Primirea României în Schengen este prezentată de Comisia Europeană drept “recomandare” pentru anul 2025

Comisia Europeană recomandă Consiliului UE, cu privire la situația Spațiului Schengen, "să ia o decizie finală și să stabilească o dată adecvată pentru ridicarea...

Ce este foliculita, cum o tratăm și cum o putem preveni

Ce este foliculita? Foliculita este o afecțiune comună, în general benignă, a pielii în care foliculul de păr devine infectat/inflamat și formează o pustulă...

Ce Este TOKERO Level Up Token? Tot Ce Trebuie Să Știți + Bonus!

Crypto exchange-ul românesc Tokero nu numai că și-a consolidat poziția pe piața financiară digitală, dar se pregătește să facă un pas uriaș înainte cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă