Potrivit istoricilor, anul 2015 ar trebui să fie bogat în răsturnări de situaţii, cum au fost şi anii 1415, 1515, 1715, 1815… Va fi un an istoric, arată Le Parisien. Revenind la situaţia concretă a actualităţii, prin războiul din Ucraina şi ofensiva Statului Islamic în Irak, anul 2014 a fost dominat de persistenţa tensiunilor internaţionale şi de ameninţarea jihadiştilor. Aceste două crize vor continua să domine şi anul 2015, dar căderea preţurilor petrolului ar putea reface cărţile.
„Fiecare secol are anul său 15, confruntat cu realităţi istorice care modifică întregul curs al istoriei”, potrivit lui Bernard Lecherbonnier, care evocă acest fenomen în cartea „Fatalitatea anului XV”, în colaborare cu istoricul Serge Cosseron.
Fiecare an XV va anunţa, aşadar, o nouă eră şi istoria pare că nu a dezminţit această ipoteză. Media franceză evocă evenimente din anii XV precedenţi. În anul 1415 a fost dezastrul de la Azincourt, când armata engleză a spulberat trupele franceze şi englezii s-au instalat în Franţa. Un secol mai târziu, anul 1515 a fost marcat de victoria regatului Franţei în bătălia de la Marignan. François I accede la tron. În 1715, moare Ludovic al XIV-lea şi -este debutul oficial al Secolului Luminilor. După alt secol, urmează -Waterloo şi căderea lui Napoleon. Iar în 1915, primul război mondial era în toi. „Regularitatea faptelor este uluitoare”, consideră Bernard Lecherbonnier în JDD şi, dacă regula se respectă, 2015 promite bulversări. Lecherbonnier crede că „trei evenimente sunt pe cale să izbucnească – războiul contra jihadului la nivel mondial, criza euro şi criza petrolului. Problemele mondiale sunt numeroase şi vom încerca să evocăm câteva dintre ele.
La 15 ianuarie, preşedinţii ucrainean, Petro Poroşenko, şi rus, Vladimir Putin, ar urma să continue negocierile, în prezenţa cancelarului german, Angela Merkel, şi a preşedintelui francez, François Hollande. Anul va fi plasat sub semnul crizei ucrainene, pe fondul existenţei unei fragile încetări a focului. Iar UE şi NATO vor trebui să îşi redefinească raporturile cu liderul Rusiei. De la finele Războiului Rece, strategia occidentală a pariat pe o democratizare a Rusiei, bazată pe progresul economic. Cele două instituţii au alternat fermitatea şi dificultăţile, reacţionând diferit la provocările Moscovei. UE părea neputincioasă din cauza divergenţelor, fiecare membru având abordări în funcţie de natura relaţiilor cu Rusia. NATO este mai fermă în discursul său, dar rămâne reticentă la o aderare a Ucrainei, care ar putea împinge Alianţa la confruntare cu Moscova.
2015 începe cu alegeri anticipate în Grecia şi se va încheia cu un scrutin crucial în Spania. În mesajul de Anul Nou, preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano şi-a anunţat demisia apropiată – se pare la jumătatea lui ianuarie – mult înainte de finalizarea mandatului său prezidenţial. Aşadar, şi Italia va cunoaşte o perioadă de criză politică. În Grecia şi în Spania, stânga radicală reprezentată de Syriza şi Podemos beneficiază de o largă susţinere populară, producând frisoane la Bruxelles. La Atena, ex-premierul Papandreu, a anunţat că va părăsi PASOK (socialist, fondat de tatăl său în 1974) pentru a fonda un nou partid înaintea alegerilor generale cu obiectivul declarat de a scoate ţara din criză, dar mai ales pentru a atrage partizanii Syriza.
Un alt scrutin poate modifica geografia geopolitică a UE – alegerile din mai în Marea Britanie se vor pronunţa – sub presiunea Partidului pentru independenţa Regatului Unit (UKIP) – asupra apartenenţei la UE, după promisiunea premierului David Cameron de a organiza un referendum pe acest subiect în 2017. Laburiştii sunt în fruntea sondajelor iar conservatorii cedează din ce în ce mai mult euroscepticilor.
Victimele contraşocului petrolier
Prăbuşirea cursurilor petrolului şi-a făcut deja simţite efectele. Rusia se pregăteşte să intre în recesiune, asemenea şi Venezuela. Iran şi Nigeria şi-au revizuit de la bază propriile bugete, Algeria intră în rezervele de schimb şi analiştii se întreabă care ţară va ceda prima. Cea mai fragilă pare a fi Venezuela, în criză deschisă de peste un an, în timp ce decizia Cubei de a normaliza relaţiile cu SUA izolează şi mai mult regimului chavist al lui Maduro. Rămâne de văzut cât timp monarhiile din Golf, începând cu Arabia Saudită, vor suporta micşorarea profiturilor antrenată de războiul preţurilor, pe care l-au lansat pentru a „sabota” petrolul de şist american.
China se va îndrepta spre Rusia?
L’Obs şi Le Monde susţin că 2015 va fi anul consacrării înţelegerii dintre Beijing şi Moscova în detrimentul Washingtonului. Slăbită de sancţiunile occidentale şi de căderea preţurilor petrolului, Rusiei i s-a oferit ajutor financiar din partea Chinei. Această întărire a relaţiilor serveşte obiectivelor diplomaţiei chineze sub preşedintele Xi – o politică de bună vecinătate pentru accentuarea ponderii Chinei în Asia, unde se află jumătate din cei zece principali parteneri economici, şi dezvoltarea relaţiilor cu puterile emergente. Şi de punere în plan secund a relaţiilor cu SUA, criticate pentru ingerinţa lor în afacerile asiatice. Ca întotdeauna, această diplomaţie serveşte intereselor sale economice în momentul în care China a detronat SUA ca primă putere economică a lumii.
Iranul şi programul nuclear
La 24 noiembrie 2014, Iranul şi cele şase puteri (cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate plus Germania) care negociază de peste un deceniu un acord asupra dosarului nuclear iranian, au ratat şansa de a încheia acest contencios şi a fost fixat un nou termen la 30 iunie. Ceea ce se dezbate în continuare este ritmul ridicării sancţiunilor şi, mai ales, voinţa Ghidului Suprem, ayatollahul Ali Khamenei de a scoate ţara din izolare, cu riscul de a vedea tineretul, dornic de modernitate, de a scăpa de sub controlul serviciilor se securitate. Noul Congres american ar putea, în caz contrar, să voteze noi sancţiuni.
SI va depăşi Al Qaeda?
Apariția violentă a Statului Islamic pe scena jihadismului mondial, cu preluarea în Irak a oraşului Mossul în iunie, a dus la ipoteza unei absorbţii a reţelei Al Qaeda de către această tânără organizaţie jihadistă născută în Irak şi amplificată în Siria. Şeful SI, Abou Bakr al-Baghdadi, a proclamat un califat, suscitând dezbateri şi critici în sfera jihadistă, dar Al Qaeda nu şi-a spus încă ultimul cuvânt. În viitorul jihadismului mondial, în pofida divergenţelor, Al Qaeda şi SI şi-ar putea uni forţele contra coaliţiei internaţionale.
O nouă intervenţie în Libia?
Pentru ONU, în Libia, devenită un „viespar al jihadiştilor”, se conturează un „război total”, tensiunile şi confruntările fiind deosebit de violente între autorităţile alese, refugiate la Tobruk, şi coaliţia Fajr Libia (Zorii Libiei), dominată de islamişti, care au devenit stăpâni la Tripoli. Apelul autorităţilor de la Tobruk pentru o intervenţie internaţională a rămas fără răspuns până acum, cu excepţia unor raiduri aeriene contra Fajr Libya şi a aliaţilor săi din Ansar al-Sharia, imputate Egiptului şi Emiratelor Arabe Unite (EAU). Haosul libian a devenit un loc de tranzit pentru reţelele jihadiste din Sahel, ceea ce generează îngrijorare, şi extinderea operaţiunii franceze Barkhane din Sahel în sudul Libiei rămâne o opţiune serioasă. Egiptul şi EAU sunt tentate să crească susţinerea lor militară pentru autorităţile de la Tobruk, dar mijloacele lor sunt limitate. ONU şi Uniunea Africană privilegiază soluţia diplomatică. 2015 va decide…
Clinton contra Bush, episodul II?
Fratele ex-preşedintelui George W. Bush, Jeb Bush, a făcut deja un prim pas spre candidatură; Hillary Clinton nu va întârzia să se pronunţe. La 24 de ani după campania din 1992, când Bill Clinton a câştigat în faţa lui George W. Bush, viitoarele alegeri prezidenţiale ar putea repeta o confruntare Clinton-Bush. Fiul fostului preşedinte George Bush şi fost guvernator al Floridei, Jeb Bush a fost primul care la 16 decembrie 2014 şi-a arătat interesul pentru campania din 2016 la prezidenţiale. Hillary Clinton a pus totul în funcţiune după plecarea din Departamentul de Stat, în ianuarie 2013, pentru a se lansa în -cursa pentru Casa Albă, chiar dacă rămâne să oficializeze declaraţia candidaturii. Partida va fi interesantă, dar vor avea de câştigat primarele în taberele lor, un test care va oferi o idee de toleranţă a opiniei publice, care priveşte totul ca pe o afacere între clanuri. Hillary Clinton era considerată favorită la prezidenţialele din 2008 înainte ca speranţele să-i fie spulberate de un senator puţin cunoscut, Barack Obama.
Orientul Mijlociu, capcane şi catastrofe
Va oferi 2015 o ameliorare a numeroaselor probleme cu care este confruntat Orientul Mijlociu? Regiunea este mult mai instabilă, conflictuală şi imprevizibilă decât în orice moment din istoria recentă. Atmosfera era cu totul alta acum şase ani, după ce Barack Obama a venit la putere promiţând o rezolvare a războaielor din Irak şi Afganistan. În celebrul discurs de la Cairo din 2009, Obama promova „un nou start” în relația cu lumea musulmană, „bazat pe interes şi respect reciproc”. Occidentul şi Islamul nu trebuie să fie în competiţie, „ciclul neîncrederii şi al discordiei trebuie să înceteze”. Ceea ce nu s-a petrecut. Diferenţele s-au accentuat în anii următori – Primăvara Arabă a revoluţionat dinamica regională şi neîncrederea identificată de Obama s-a accentuat. Acum, invers, creşterea intervenţiei străine – militară, diplomatică, financiară şi umanitară – ar putea fi cea mai bună soluţie şi probabil singurul mod de a rezolva multiplele crize din Siria, Irak, Iran, Turcia, Israel Palestina şi din Africa de Nord.
Presiunea asupra puterilor occidentale de a se implica direct ar putea creşte în acest an, ceea ce ar putea pune regiunea sub presiune. Cel mai mare pericol este ameninţarea teroriştilor jihadişti ai Statului Islamic asupra integrităţii politice şi geografice a Irakului, inclusiv asupra câmpurilor petrolifere din sud şi din regiunea kurdă, care va provoca o altă intervenţie a armatei americane, inclusiv o întoarcere a unui număr important de trupe de luptă. Diverse manifestări ale extremiştilor sunniţi din grupurile legate de Al Qaeda, ca Front al-Nosra, ameninţă destabilizarea contagioasă a Libanului, Iordaniei şi Turciei şi agravarea crizei legate de securitate în Libia, Yemen şi Somalia. SI a ameninţat deja cu atacuri drept represalii în ţările coaliţiei internaţionale care luptă contra teroriştilor jihadişti.
Sunniţi vs şiiţi
Contextul mai larg al acestei lipse de leadership moral şi religios este războiul din cadrul Islamului între sunniţi şi şiiţi, care în teorie opune Pakistanul şi monarhiile din Golf, condus de Arabia Saudită, contra şiiţilor conduşi de Iran, Hezbollahul din Liban şi aliaţii lor alaouiţi din regimul sirian al lui Bashar al-Assad. Statul Islamic este succesorul insurecţiei sunnite a Al Qaeda dusă în Irak în mijlocul anilor 2000, dar de această dată s-a extins asupra mai multor ţări.
În Siria, războiul civil intră în al cincilea an în 2015, iar costul uman este înfricoşător şi în creştere. Circa 200.000 persoane au murit, peste 3 milioane de refugiaţi au fugit în Turcia, Liban, Irak şi Iordania şi circa 6,5 milioane de persoane sunt deplasate în interior şi cel puţin 150.000 de sirieni au primit azil în UE. Ţările vecine Siriei sunt depăşite de situaţie, având resurse limitate pentru a acorda ajutor refugiaţilor. Istoria este aceeaşi şi în Turcia, deşi, ca stat mult mai mare, are capacitatea de a face faţă.
O altă problemă, cheie este stabilitatea Egiptului, unde regimul dominat de militari a înlăturat Frăţia Musulmană și continuă să înăbuşe disidenţa politică. Neo-islamismul şi autoritarismul din ce în ce mai puternic în Turcia ar putea însemna că acest stat este din ce în ce mai puţin un aliat fiabil al Vestului. Dezintegrarea lentă a Libiei post-Ghadafi, cu două guverne rivale şi miliţii islamiste beligerante, reprezintă o altă problemă explozivă. Bulversările ar putea avea efect de antrenare a Sudanului, care a intrat într-un an electoral. Or, în acest context frenetic, liderii occidentali ar putea interveni în 2015 pentru salvarea Orientului Mijlociu.
Problemele anului 2015 sunt mult mai numeroase şi nu trebuie uitate nici cele privind stoparea epidemiei Ebola, găsirea unui acord „istoric” asupra climatului, la Paris, un posibil război al Internetului, eforturile Papei Francisc de reformare a Bisericii Catolice, sau evoluţia Cubei.
