23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialApariţie neaşteptată în public a lui Fidel Castro

Apariţie neaşteptată în public a lui Fidel Castro

Fostul preşedinte cubanez Fidel Castro, în vârstă de aproape 90 de ani, a apărut marţi la închiderea congresului Partidului Comunist din Cuba (PCC, partid unic), la două săptămâni după ce şi-a făcut prima apariţie publică din ultimele nouă luni, au relatat media cubaneze, potrivit AFP. 

Agerpres scrie că părintele Revoluţiei Cubaneze şi-a făcut apariţia alături de fratele său Raul, care i-a succedat la putere începând din 2006, în aclamaţiile a aproape 1.000 de delegaţi prezenţi la acest congres la care presa străină nu a avut acces, a relatat agenţia de stat ACN. În Palatul de Conferinţe de la Havana, delegaţii s-au ridicat şi au scandat ‘Fidel, Fidel’ la apariţia sa la tribună, a mai transmis ACN. 

La 7 aprilie, Fidel Castro a reapărut în public, după o lungă absenţă, la o şcoală din Havana, unde a vorbit despre generozitatea sistemului şcolar cubanez. Precedenta sa apariţie data din iulie 2015, însă Fidel Castro primeşte cu regularitate la domiciliul său personalităţi şi şefi de stat prieteni, întâlniri acompaniate întotdeauna de fotografii publicate de media de stat. 

Congresul PCC, care trebuie să definească linia de urmat pentru următorii cinci ani şi să numească noul Comitet Central şi noul Birou Politic, se încheie marţi. La alegerile de luni, Raul Castro, în vârstă de 84 de ani, a introdus în urnă atât buletinul său de vot, cât şi pe cel al fratelui său mai mare. 

Cele mai citite

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...

Tramvaiul 41 nu va circula sâmbătă

Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar, sâmbătă, 30.03.2024, anunță STB. Legătura între cartierul Drumul Taberei și zona de Nord a Capitalei se va...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...
Ultima oră
Pe aceeași temă