9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialAproape trei sferturi dintre români știu o limbă străină, peste media UE...

Aproape trei sferturi dintre români știu o limbă străină, peste media UE și de două ori mai mulți decât ungurii și bulgarii. Cine e pe primul loc

Aproape trei sferturi (mai exact 74%) dintre românii apți de muncă știu o a doua limbă în afară de cea natală, relevă datele Eurostat, preluate de World Economic Forum.

Procentul este peste media UE, de 66%, și de două ori mai mare decât cel înregistrat în rândul ungurilor (37%) și bulgarilor (39%). De altfel, Ungaria și Bulgaria se situează pe ultimele locuri ale acestui clasament realizat la nivel european. Pe antepenultima poziție, dar la mare distanță de cele două țări foste comuniste, se află Spania, cu 51%.

La polul opus, cei mai buni cunoscători de limbi străine sunt luxemburghezii: 99% dintre locuitorii cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani ai Marelui Ducat stăpânesc o a doua limbă. Podiumul continuă cu Lituania (97%) și Letonia (95%), lucru explicabil, din moment ce cele două țări baltice au făcut parte din URSS și locuitorii lor știu rusește.

Peste media UE se situează țările nordice, dar și Slovenia, Slovacia, Malta, Cipru, Austria și Germania. Surprinzător este faptul că Belgia, țară în care se află sediile majorității instituțiilor europene, dar și cartierul general al NATO, se află în a doua parte a clasamentului, cu un procent de numai 58%. 

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă