15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialArabia Saudită, acuzată că a folosit bombe americane împotriva rebelilor huthi

Arabia Saudită, acuzată că a folosit bombe americane împotriva rebelilor huthi

Arabia Saudită a folosit bombe cu submuniţie, furnizate de către americani, în atacuri aeriene asupra unor zone aflate sub controlul rebelilor huthi în Yemen, acuză Organizaţia nonguvernamentală pentru apărarea drepturilor omului Human Rights Watch (HRW), conform CNN, informează Mediafax.

Submuniţia care nu explodează poate fi detonată şi omorî sau mutila persoanele care o ating.

Un tratat internaţional de interzicere a bombelor cu submuniţie a fost adoptat de către 116 state, dar Statele Unite, Arabia Saudită şi Yemenul nu se află printre ele.

Human Rights Watch a inclus în raport înregistrări video, hărţi pe satelit marcate şi fotografii.

Într-o înregistrare apar dispozitive paraşutate care explodează şi eliberează submuniţia. Dedesubt, la sol, sunt vizibile explozii. Imaginile au fost înregistrate de către susţinători huthi în aprilie, precizează HRW.

Organizaţia nonguvernamentală precizează că sunt utilizate în special sisteme de tip CBU-105 Sensor Fuzed Weapons, nişte bombe ghidate care ţintesc tancuri şi alte vehicule blindate şi care provoacă un val de explozii într-o zonă dată.

În cazul în care nu îşi ating ţinta, ele sunt proiectate să se autodistrugă în aer, iar în cazul în care nu o fac – să se dezactiveze după o scurtă perioadă de timp. Însă, uneori aceste mecanisme nu funcţionează, reprezentând un pericol de moarte pentru cei care dau peste ele.

Departamentul american al Apărării a anunţat că va înceta să mai transfere către guverne străine submuniţii din categoria celor care rămân neexplodate în proporţie de 1%, dar abia după 2108.

“Bombe cu submuniţie folosite de către coaliţia condusă de către Arabia Saudită au fost largate în apropierea unor sate, punând locuitorii în pericol”, a declarat Steve Goose, directorul HRW pentru armament, citat într-un comunicat. “Aceste arme ar trebui să nu fie folosite niciodată, indiferent de circumstanţe”, a subliniat el.

Activişti din domeniul drepturilor omului afirmă că asemenea bombe au fost largate în guvernoratul Saada (nord), un fief al rebelilor huthi situat în apropiere de frontiera cu Arabia Saudită. O hartă prin satelit prezintă zona vizată, în munţi, deasupra satelor al-Ssam şi al-Safraa. Aproximativ 5.000 de persoane locuiesc la al-Safraa pe timp de pace, potrivit HRW.

Rebelii huthi, musulmani şiiţi susţinuţi de Iran, luptă de mai mult timp împotriva Guvernului central. Însă, în ultimele şapte luni, ei au preluat controlul asupra capitalei Saana, l-au îndepărtat pe preşedintele yemenit de la putere şi au preluat, de asemenea, controlul asupra altor părţi ale ţării, extinzându-se din bastionul lor nordic.

Arabia Saudită, o ţară cu populaţie majoritar sunnită, este îngrijorată de ascensiunea rebelilor huthi. Riyadhul se teme că tulburările din Yemen se pot extinde pe teritoriul saudit sau pot conduce la consolidarea prezenţei Iranului în Peninsula Arabică.

Guvernul înlăturat de la putere, al cărui preşedinte se află în exil, a fost aliatul Occidentului împotriva filialei Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQPA). Huthi sunt, de asemenea, inamici AQPA, care a încercat să se extindă în ţară, profitând de pe urma haosului din Yemen.

Cele mai citite

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă