11.3 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSpecialArabia Saudită: mai mulţi americani, arestaţi pentru legături cu terorismul

Arabia Saudită: mai mulţi americani, arestaţi pentru legături cu terorismul

Un număr de nouă americani au fost arestaţi în cursul acestei săptămâni în Arabia Saudită pentru presupuse legături cu “terorismul”, a informat duminică un jurnal saudit, scrie AFP, potrivit Agerpres. Washingtonul, un aliat apropiat al Riadului, a confirmat că este la curent cu aceste informaţii, însă a refuzat orice comentariu. 

“Suntem la curent cu informaţiile cu privire la arestarea în Arabia Saudită a mai multor cetăţeni americani”, a declarat un oficial din cadrul Departamentului de Stat al SUA, sub acoperirea anonimatului. “Departamentul de Stat îşi asumă cu seriozitate responsabilitatea care îi revine de a ajuta cetăţenii americani în străinătate. Din considerente legate de respectarea vieţii private, nu facem alte comentarii”, a adăugat el. 

Potrivit cotidianului Saudi Gazette, aceşti americani, dintre care patru au fost reţinuţi luni, iar restul în ultimele zile, figurează printre cei 33 de suspecţi, dintre care 14 saudiţi, arestaţi în cursul săptămânii în regat. Aceşti suspecţi includ trei cetăţeni din Yemen, doi din Siria, câte unul din Indonezia, Filipine, Emiratele Arabe Unite şi Kazahstan şi un palestinian, potrivit jurnalului saudit. 

Publicaţia nu a precizat dacă aceste arestări au legătură cu gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), autoare a unor atentate sângeroase în ultimul an în Arabia Saudită. Un atac a avut vineri ca ţintă o moschee şiită din estul regatului. Acesta s-a soldat cu patru morţi şi 36 de răniţi, printre care trei poliţişti, a anunţat Ministerul de Interne care l-a identificat pe unul dintre agresori, ucis de forţele de securitate, ca fiind Abderrahman Abdallah al-Tueijeri, un saudit de 22 de ani. 

În total, 532 de suspecţi, având legături cu SI şi acuzaţi că au planificat atentate pe teritoriul saudit, sunt în prezent interogaţi de poliţie pentru a fi deferiţi justiţiei, a mai informat Saudi Gazette.

Cele mai citite

Erdogan cere unitate palestinienilor după o întâlnire cu Ismail Haniyeh, liderul Hamas

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a cerut sâmbătă palestinienilor „să se unească”, după o întâlnire la Istanbul cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, potrivit AFP...

Adrian Cioroianu la „ Tinerii și Monarhia”: Românii nu sunt ușor de condus

Invitații celei de a treia conferințe din seria „Tinerii și monarhia” de la Ploiești au fost Adrian Cioroianu, istoric, prof. univ. dr. la...

FCSB e foarte aproape de titlu în SuperLigă după 2-2 cu Rapid București

FCSB a terminat la egalitate cu Rapid București, scor 2-2 într-o partidă spectaculoasă pe Arena Națională, gazdele bifând încă un pas către un titlu...
Ultima oră
Pe aceeași temă