4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialARGENTINA: Preşedintele suspectează Statele Unite de un complot care vizează asasinarea sa

ARGENTINA: Preşedintele suspectează Statele Unite de un complot care vizează asasinarea sa

"Dacă mi se va întâmpla ceva, nu vă uitaţi spre Orientul Mijlociu, ci priviţi spre Nord", a declarat Fernandez marţi seara, într-un discurs televizat, făcând aluzie la un presupus complot organizat de bancheri şi oameni de afaceri locali, "cu ajutor străin", relatează The Guardian, preluat de Mediafax

Acuzaţiile sale intervin în contextul unei deteriorări a relaţiilor deja tensionate dintre Argentina şi Statele Unite, după ce ţara condusă de Cristina Fernandez de Kirchner a intrat în incapacitate de plată în august. Fernandez îşi încheie cel de-al doilea mandat anul viitor şi nu mai poate candida din nou, dar este posibil ca fiul său, Maximo Kirchner, să candideze.

Elisa Carrio, candidatul opoziţiei de centru, a apreciat că preşedinta Fernandez este "lipsită de orice contact cu realitatea". "Pentru că nu mai face faţă realităţii, cu rata şomajului, inflaţia mare, creşterea dolarului, ea nu mai spune că gruparea Stat Islamic încearcă să o ucidă, ci Statele Unite (…). Ea inventează conspiraţii", a adăugat Carrio.

Sănătatea mentală a preşedintei argentiniene a mai fost pusă sub semnul întrebării, anterior, de Hillary Clinton, în 2010. "Ea primeşte medicamente?", a întrebat Clinton în timp ce era secretar de Stat al SUA, potrivit unei telegrame diplomatice obţinute de presă.

Cele mai citite

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă