13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialArmata irakiană a recuperat, parțial, un oraș ocupat de SI

Armata irakiană a recuperat, parțial, un oraș ocupat de SI

Armata irakiană a reluat controlul asupra oraşului Dhuluiya, la nord de Bagdad. Orașul era controlat de mișcarea teroristă Stat Islamic iar în ultimele 4 luni aici s-au purtat lupte intense între jihadişti şi membri ai triburilor proguvernamentale.

"Dhuluiya a fost complet curăţat de combatanţi din cadrul SI", a dat asigurări purtătorul de cuvânt al Ministerului irakian al Apărării, Mohammed al-Askari, citat de Mediafax.

Combatanţi tribali aliaţi forţelor guvernamentale au anunţat totuşi pentru AFP că oraşul nu a fost eliberat în întregime.

"Armata irakiană, voluntari din triburi şi miliţieni şiiti au intrat în Dhuluiya şi au reuşit să ajungă până la biroul primarului", a detaliat al-Askari.

În sudul oraşului, membri ai tribului sunnit Jubur, aliat Guvernului de la Bagdad, rezistă încă din iunie atacurilor neîntrerupte ale jihadiştilor.

"Armata a sosit în nord şi a înaintat către sectoarele din apropiere de cartierul Khazraj", controlat în ultimele patru luni de SI, a precizat un combatant, Abu Haitham al-Juburi.

Potrivit acestuia din urmă, operaţiunile au fost coordonate cu un alt trib, Albu Faraj, mai scrie Mediafax.

O victorie a armatei împotriva SI în acest oraş situat la 90 kilometri nord de Bagdad ar reprezenta un gest puternic al autorităţilor în favoarea sprijinirii triburilor sunnite ostile jihadiştilor.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă