16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialArmata nigeriană a descoperit unde se află cele 200 de eleve răpite...

Armata nigeriană a descoperit unde se află cele 200 de eleve răpite de Boko Haram

Armata Nigeriei a anunţat luni că cele peste 200 de tinere răpite la mijlocul lui aprilie de gruparea islamistă nigeriană Boko Haram au fost localizate, relatează Mediafax.

"Vestea bună pentru fete este că ştim unde se află, însă nu putem să vă spunem" locul, a declarat şeful Statului Major al Forţelor Aeriene ale Nigeriei, mareşalul Alex Badeh, pentru jurnaliştii aflaţi în faţa Ministerului Apărării din Abuja.

Două sute şaptezeci şi şase de eleve – dintre care 223 se află şi acum în captivitate – au fost la mijlocul lui aprilie, la Chibok (nord-estul Nigeriei), fapt ce a stârnit o emoţie puternică la nivel internaţional, iar mai multe ţări s-au mobilizat în vederea găsirii acestora.

Preşedintele nigerian Goodluck Jonathan, criticat pentru lipsă de reacţie în acest caz, a exclus recent efectuarea unui schimb de prizonieri – tinerele în schimbul islamiştilor deţinuţi în închisorile statului – cu Boko Haram, o opţiune evocată de liderul grupării, Abubakar Shekau.

Guvernul nigerian şi armata, care la rândul lor au fost criticate pentru modul în care au acţionat în acest caz, au acceptat în cele din urmă ajutorul occidental pentru găsirea tinerelor.

Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Israel au trimis experţi în ajutorul Nigeriei.

Şeful Statului Major al Forţelor Aeriene ale Nigeriei a făcut acest anunţ după ce s-a adresat unor manifestanţi care au organizat, luni, un marş până la Ministerul Apărării din Abuja, ultimul act dintr-o serie de acţiuni zilnice destinate menţinerii presiunii asupra Guvernului nigerian.

Alex Badeh a refuzat să spună unde se află tinerele, motivând că operaţiunea este de natură "secretă", însă a dat asigurări că autorităţile lucrează pentru a le elibera.

El a declarat că armata nu a trimis trupe pentru a le elibera deoarece i-a fost teamă de producerea unor victime.

"Nimeni nu trebuie să vină şi să ne spună că armata nigeriană nu ştie ce face. Noi ştim ce trebuie să facem. Nu ne putem lansa în aşa ceva" şi să riscăm ca fetele noastre să fie ucise, a afirmat el în faţa mulţimii.

"Noi lucrăm. Preşedintele (Goodluck Jonathan) se ţine ferm în spatele nostru. Preşedintele ne-a dat puterea să ne facem treaba", a mai declarat el.

Nigeria şi ţările sale vecine au adoptat la 17 mai, la Paris, cu sprijinul occidentalilor, un plan de "război" împotriva grupării Boko Haram, calificată drept "sectă teroristă" şi considerată o "ameninţare majoră" pentru regiune.

Consiliul de Securitate ONU a înscris Boko Haram pe lista neagră a organizaţiilor teroriste.

Cele mai citite

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...

Cristiano Ronaldo le-a luat fața lui Messi și Mbappe! CR7 este cel mai bine plătit sportiv al planetei

Pentru a patra oară în carieră, Cristiano Ronaldo ocupă primul loc în clasamentul celor mai bine plătiţi sportivi ai planetei, stabilit de revista economică...

Importanța testelor de screening pentru femei – Pasul esențial către o sănătate durabilă

Datorită progreselor rapide ale tehnologiei aplicate în medicină, femeile pot face teste de screening pentru a depista la timp boli grave, bolile canceroase, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă