24.6 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialArmata regimului de la Damasc susține că un avion al ei a...

Armata regimului de la Damasc susține că un avion al ei a fost doborât de coaliția condusă de SUA, în timp ce executa o misiune contra ISIS în Siria

Coaliția condusă de Statele Unite ar fi doborât, duminică, un avion al armatei Siriei, în timp ce acesta executa o misiune de luptă contra pozițiilor ocupate de ISIS, informează Reuters citată de Agerpres.

Incidentul s-ar fi produs în sudul provinciei Raqqa, a anunțat armata siriană.

Avionul a fost doborât iar pilotul este dat dispărut.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Președintele Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Național „Piatra Craiului”

Președintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Național „Piatra Craiului”, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei...

Rusia începe un exercițiu cu arme nucleare tactice

Forțele ruse au început prima etapă a exercițiilor care implică „antrenamente practice în pregătirea și utilizarea armelor nucleare non-strategice”, a anunțat marți Ministerul Apărării,...

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activitãților ilicite, inaugurat în biroul de frontierã Galați-Giurgiulești

Ministerul Finanțelor și Autoritatea Vamală Română (AVR) au inaugurat, la Biroul Vamal Galați-Giurgiulești, primul dintre cele 26 de scanere menite să reducă, în punctele vamale, atât...
Ultima oră
Pe aceeași temă