22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialArmata rusă a efectuat exerciţii militare cu muniţie REALĂ în Transnistria

Armata rusă a efectuat exerciţii militare cu muniţie REALĂ în Transnistria

Aproximativ 400 de militari ruşi au efectuat, miercuri, exerciţii cu muniţie reală în regiunea separatistă moldoveană Transnistria, a anunțat Comandamentul districtului vestic al armatei ruse, relatează Mediafax

Astfel, circa 400 de militari ruşi şi 30 de vehicule au participat la exerciţiile cu muniţie reală.

“Militarii au simulat respingerea unui atac din partea unor grupuri subversive”, a declarat miercuri colonelul Oleg Kocetkov, purtătorul de cuvânt al Comandamentului districtului vestic al armatei ruse.

Kocetkov a precizat că viitoarea rotaţie a militarilor care fac parte din contingentul rus staţionat în Transnistria va avea loc în octombrie.

În ultimele luni, trupele ruse din regiunea separatistă moldoveană Transnistria au efectuat numeroase exerciţii militare, în contextul tensiunilor dintre Occident şi Rusia din cauza crizei din Ucraina.

Contingentul militar rus din Transnistria, care are misiunea de menţinere a păcii, are aproximativ 2.000 de militari.

Cele mai citite

Accident suspect în apele teritoriale românești. O navă dinspre Ucraina a ciocnit un alt vas dar și-a continuat drumul până în Bulgaria

O navă care plecase din Ucraina, purtând pavilionul Insulelor Comore, a ciocnit un vas sub pavilionul Tanzaniei, în apele teritoriale românești, în dreptul orașului...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Elicopterul președintelui Iranului a aterizat forțat. Nu se cunoaște starea liderului iranian

Elicopterul care îl avea la bord pe președintele Iranului, Ebrahim Rayeesi, a aterizat forțat, iar echipele de salvare fac eforturi să ajungă la locul...
Ultima oră
Pe aceeași temă