15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialArmata şi separatiştii ucraineni s-au retras dintr-un oraş din estul Ucrainei

Armata şi separatiştii ucraineni s-au retras dintr-un oraş din estul Ucrainei

Armata ucraineană și separatiștii proruși au anunțat sâmbătă că și-au retras trupele dintr-un mic oraș situat în estul țării, în conformitate cu acordul de demilitarizare, semnat în septembrie de beligeranți, relatează AFP, via Agerpres.

"Armata ucraineană și separatiștii proruși și-au retras unitățile la câțiva kilometri distanță de Zolotoe", în regiunea Lugansk, a declarat un purtător de cuvânt militar ucrainean, Valentin Șevcenko.
 
"Unele etape ale procesului de retragere a forțelor și mijloacelor militare din apropierea orașului Zolotoe s-au încheiat. Reprezentanți ai misiunii de observatori a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) au constatat retragerea", a adăugat el.
 
Agenția oficială de presă a separatiștilor a anunțat, la rândul ei, retragerea luptătorilor proruși din Zolotoe.
 
"Nu a mai rămas nici un soldat înarmat pe pozițiile pe care le ocupau înainte, conform prevederilor Acordului de pace de la Minsk", a afirmat comandantul separatist Mihail Filimonenko, citat de agenție.
 
Kievul și separatiștii proruși au semnat în septembrie, la Minsk, un acord de demilitarizare a trei zone-pilot din estul Ucrainei, care prevede retragerea armamentului greu și a combatanților din localitățile Stanîcino-Luhanske, Petrovskoe și Zolotoe.
 
Aplicarea acestui acord ar însemna delimitarea unui perimetru de securitate cu dimensiunile de doi pe doi kilometri, în aceste trei zone pilot.
 
Retragerea trupelor dintr-o altă zonă pilot, satul Petrovskoe, în regiunea Donețk, nu a avut loc, a făcut cunoscut un corespondent al agenției France Presse aflat la fața locului.
 
"Ucrainenii nu și-au retras trupele. Spun că nu au primit ordinul. Ei iau însă măsuri pentru retragerea forțelor și mijloacelor militare", a explicat presei un responsabil cu rang înalt al separatiștilor, Eduard Basurin.
 
Retragerea trupelor din cea de-a treia zonă pilot, Stanîcino-Luhanske, în regiunea Lugansk, de asemenea nu a început, din cauza schimburilor de focuri care nu au făcut victime, potrivit beligeranților.
 
Acordul de pace de la Minsk prevede, pe lângă încetarea imediată a focului, și retragerea întregului armament greu la 15 kilometri de linia de contact, două dispoziții încălcate frecvent de ambele părți, afirmă OSCE.
 
Estul Ucrainei este pradă  unui conflict care a făcut peste 9.600 de morți de la declanșarea sa în aprilie 2014.
Cele mai citite

Naomi, cea mai cunoscută cântăreață transgender din România, a murit la vârsta de 47 de ani

Naomi, una dintre cele mai emblematice figuri transgender din România, s-a stins din viață la vârsta de 47 de ani. Ea a fost spitalizată...

O familie de 9 persoane, dintre care șase copii, din Rafah a fost ucisă într-una tac israelian

Un atac israelian a omorât nouă persoane, dintre care şase copii, toţi membri ai aceleiaşi familii, vineri seara la Rafah, în sudul îndepărtat al...

Ludovic Orban, atac dur: “România nu poate fi lăsată pe mâna lui Ciolacu, Ciucă, Iohannis”

La congresul formațiunii Forța Dreptei, președintele Ludovic Orban a subliniat că adevărații liberali se află în acest partid și a exprimat convingerea că România...
Ultima oră
Pe aceeași temă