10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialArmata ucraineană afirmă că Rusia a comasat aproximativ 4.000 de militari staţionaţi...

Armata ucraineană afirmă că Rusia a comasat aproximativ 4.000 de militari staţionaţi în Crimeea

Aproximativ 4.000 de militari ruşi sunt comasaţi la frontiera Crimeei cu Ucraina. Forțele ruse sunt organizate în grupuri tactice,  informează Mediafax

"Potrivit informaţiilor noastre, aproape toate unităţile militare ruseşti staţionate în partea de nord a Crimeei ocupate – aproximativ 4.000 de militari – au fost comasate la frontiera administrativă cu Ucraina, cu toate echipamentele şi muniţia", a declarat Andrii Lîsenko, un purtător de cuvânt militar.

"Aceste unităţi sunt organizate în mici grupuri tactice" de-a lungul acestei frontiere administrative de aproximativ 100 de kilometri, a adăugat el.

Aceste declaraţii intervin după două zile de la anunţarea de către ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu a unei remobilizări a dispozitivului militar al Rusiei în Crimeea, justificate "în mare parte (de) extinderea Districtului Militar (de Sud al Rusiei), în urma integrării Crimeei".

Ministrul a evocat agravarea crizei din Ucraina şi creşterea numărului forţelor străine în apropierea frontierei ruseşti, referindu-se la exerciţiile militare la care participă 15 ţări, inclusiv Statele Unite, în curs începând de luni în vestul Ucrainei.

Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe şi-a exprimat "preocuparea" puternică în urma acestei declaraţii, acuzând Rusia că încearcă să "destabilizeze situaţia în întreaga regiune".

Potrivit NATO, aproximativ 1.000 de militari ruşi se află în continuare în estul Ucrainei, în timp ce alţi 20.000 rămân comasaţi de-a lungul frontierei ruso-ucrainene.

Cele mai citite

Lamborghini va construi o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...
Ultima oră
Pe aceeași temă