9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialPolițistul turc care l-a asasinat pe ambasadorul Rusiei la Ankara a mai...

Polițistul turc care l-a asasinat pe ambasadorul Rusiei la Ankara a mai fost anchetat în iulie. Făcea parte din Direcția de Intervenție Rapidă. El și șeful lui au fost anchetați pentru legături cu Fetullah Gulen

Asasinul ambasadorului rus la Ankara, Andrei Karlov, a fost identificat ca fiind un ofiţer de poliţie din Capitala Turciei, iar surse din media scriu că acesta ar fi fost şi anchetat pentru puciul eşuat din luna iulie, însă a fost achitat de acuzaţii. Mevlüt Mert Altıntaş avea 22 de ani, absolvise o şcoală de poliţie în urmă cu doi ani şi făcea parte din forţele antirevoltă din Ankara, scrie avazturk.com.

Mevlut Mert Altintaș s-a născut în 24 iunie 1994, în Aydin Soke și a absolvit Academia de Poliție din Izmir, fiind angajat apoi, timp de doi ani și jumătate, la Direcția pentru Intervenție Rapidă, a precizat ministrul de Interne turc, Suleyman Soylu, într-o declarație de presă, preluată de Cumhurriyet și Hurryiet Daily News. 

Implicarea în lovitura de stat eșuată 

În 15 iulie, când a avut loc lovitura de stat din Turcia, Altintaș și-a luat două zile libere, deși toți oamenii legii au fost chemați la datorie. El a fost suspendat din Direcție, între 4 octombrie și 16 noiembrie, perioadă în care a fost anchetat pentru implicare în puci. 

De altfel, șeful lui, Kahraman Sezer, care i-a aprobat cele două zile libere, a fost destituit și anchetat pentru legături cu mișcarea clericului Fetullah Gulen . 


Citeşte şi: Incident grav în Turcia. Ambasadorul Rusiei la Ankara a fost OMORÂT într-un atac armat. Agenţia Anadolu informează că atacatorul a fost neutralizat. Prima bănuială: Statul Islamic │FOTO+VIDEO

 


În înregistrările video apărute în mediul online, agresorul, îmbrăcat în costum, ţine un pistol în mână, cu care gesticulează în timp ce vorbeşte. Atacatorul a intrat în clădire folosind o legitimaţie de poliţist, iar după ce l-a împuşcat mortal pe ambasadorul rus, ar fi spus că acesta plăteşte pentru intervenţia militară a Rusiei din Siria. „Noi murim în Alep, tu mori aici”. Bărbatul a tras un foc în aer şi le-ar fi solicitat celor prezenţi să părăsească sala. Potrivit altor surse media, în incident, ar mai fi fost rănite şi alte trei persoane.


Citeşte şi: Rusia condamnă uciderea ambasadorului rus la Ankara, calificând incidentul drept un atac terorist. Liderul de la Kremlin a convocat o întâlnire de urgenţă cu toţi şefii agenţiilor de securitate

Rusia a condamnat atacul armat în urma căruia, ambasadorul rus la Ankara, Andrei Karlov, a fost ucis, calificându-l drept atac terorist și va pune, luni, problema la Consiliul de Securitate al ONU, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, informează TASS.


Asasinul ar fi vorbit, cu pistolul în mână, lângă ambasadorul întins pe podea, timp de un minut, moment în care şi forţele de ordine au intervenit. Bărbatul a fost ucis în timp ce pleca din clădire, informează agenţia Andalou.

Ambasadorul rus în Turcia, Andrei Karlov, a fost ucis în urma unui atac armat în timp ce susţinea un discurs la vernisajul unei expoziţii de artă contemporană în Ankara. Diplomatul a murit din cauza rănilor suferite.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii Această vacanță (27 aprilie-7 mai) va cuprinde atât ziua de 1 mai, cât și...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă