12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialAtac insurgent la o organizaţie umanitară din Afganistan. Nouă afgani, ucişi în...

Atac insurgent la o organizaţie umanitară din Afganistan. Nouă afgani, ucişi în timp ce dormeau

Nouă angajaţi afgani ai unei asociaţii filantropice din Cehia au fost ucişi într-un atac armat comis de insurgenţi în nordul Afganistanului, anunţă surse oficiale, potrivit Mediafax.

Atacul, comis cu arme automate, a vizat un azil din districtul Zari (provincia Balkh). Organizaţia filantropică “Oameni în Nevoie” a anunţat că angajaţii au fost împuşcaţi mortal în propriile paturi, în timp ce dormeau, notează BBC News. 

Atacul insurgent nu a fost revendicat de nicio organizaţie teroristă.

“Au fost omorâţi doi şoferi, doi agenţi de pază şi alţi cinci angajaţi”, a comunicat organizaţia umanitară.

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă