Un bărbat de 21 de ani, reținut în regiunea Toulouse, situată în sud-vestul Franței, pentru legături cu atacul dintr-o biserică, a fost plasat în arest și este audiat la sediul direcției antiteroriste, potrivit unor surse judiciare, citate de AFP, informează Agerpres.
Potrivit unei surse din poliție, el a avut contacte telefonice cu cei doi asasini ai preotului de 85 de ani, agresiune criminală produsă într-o biserică din apropiere de Rouen și care a fost revendicată de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI).
Anchetatorii încearcă să determine dacă tânărul a mers la biserica din Saint-Etienne-du Rouvray în zilele precedente atacului terorist.
Citește și: Preot ucis în Franța: Perioada de detenție a unuia dintre jihadiști a contribuit la radicalizarea acestuia
La 26 iulie, Adel Kermiche și Abdel Malik Petitjean, ambii în vârstă de 19 ani, au luat ostatici cinci persoane și l-au ucis pe preot în timpul unei slujbe iar apoi au fost uciși de poliție. Cei doi tineri, care trăiau la 700 km distanță, s-au cunoscut cu doar câteva zile înainte de atac prin intermediul mesageriei criptate Telegram.
În acest caz, un văr al lui Abdel Malik Petitjean, Farid K., a fost inculpat și arestat la 31 iulie. Născut la Nancy, acest bărbat în vârstă de 30 de ani era pe deplin la curent, chiar dacă nu cu locul sau ziua precisă, cu iminența unui plan de acțiune violent al vărului său, potrivit parchetului din Paris.