24.6 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialAtentat terorist, DEJUCAT în Franța

Atentat terorist, DEJUCAT în Franța

Un bărbat care intenționa să atace militari francezi la Toulon, în numele jihadului, a fost arestat la sfârșitul lunii octombrie. Ulterior, autoritățile l-au inculpat pentru asociere în vederea comiterii de infracţiuni în legătură cu o organizaţie teroristă şi l-au încarcerat, potrivit unor surse, relatează Mediafax. 

Suspectul, în vârstă de 25 de ani, se afla de mai multe luni în vizorul serviciilor franceze de informaţii, după ce a încercat în octombrie şi decembrie 2014 să plece în Siria, au declarat marţi surse din cadrul poliţiei şi apropiate dosarului. 

În timp ce era supravegheat, tânărul a primit un colet prin poştă, care a trezit suspiciuni, deoarece era spart. În interiorul coletului se aflau un cuţit de luptă şi cel puţin o cagulă, potrivit surselor citate.

Tânărul a fost arestat pe 29 octombrie.

În timpul arestului preventiv, el a recunoscut că se afla în contact cu un francez din Siria, din cadrul grupării Statul Islamic (SI), care “l-a incitat pe Internet să treacă la acţiune”, potrivit uneia dintre sursele apropiate dosarului. Acest jihadist francez l-a sfătuit să cumpere o armă, a precizat altă sursă.

El a recunoscut până la urmă că plănuia un atac împotriva puşcaşilor marini, în baza navală de la Toulon. Potrivit unei surse din cadrul poliţiei, bărbatul nu avea încă un plan foarte precis.

Atacurile islamiste, în ianuarie, la sediul săptămânalului satiric Charlie Hebdo şi într-un supermarket evreiesc de la Paris, soldate cu 17 morţi, au fost urmate de o serie de atacuri sau tentative de atac pe teritoriul francez.

Cele mai citite

INCREDIBIL. 35.000.000 de euro un kilometru de autostradă București-Brașov

La propunerea ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, Guvernul a adoptat recent o investiție exorbitantă pentru „ciotul” de 5,18 km ai tronsonului Cristian-Codlea...

Daniel Niculae se desparte de Rapid. “Contractul lui nu va mai fi prelungit”

Contractul lui Daniel Niculae la Rapid nu va fi prelungit, anunță Victor Angelescu, acționar minoritar al clubului din Giulești. "Daniel Niculae este preşedintele clubului până...

Cristian Vasilcoiu, secretar de stat Ministerul Muncii: Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale

Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale iar formula care va fi stabilită va ţine cont, printre altele, de nivelul...
Ultima oră
Pe aceeași temă