14.5 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialAtentatele de la Paris: Unul din kamikaze avea pașaportul unui soldat sirian...

Atentatele de la Paris: Unul din kamikaze avea pașaportul unui soldat sirian mort

Asupra unuia din teroriștii care s-au aruncat în aer lângă Stade de France a fost găsit un pașaport al unui militar sirian, a declarat, pentru AFP, o sursă apropiată anchetei, relatează Mediafax. Soldatul ar fi fost omorât acum mai multe luni. 

Aceste paşaport este emis pe numele lui Ahmad al Mohammad, născut pe 10 septembrie 1990, la Idleb, în nord-vestul Siriei. Toate aceste elemente ar corespunde unui militar care a făcut parte din trupele loiale lui Bashar al-Assad.

Există două ipoteze, potrivit acestei surse, care nu trage nicio concluzie: fie acest paşaport a fost recuperat, fie este vorba despre un document fals care la bază o identitate reală.

Paşaportul a fost prezentat de către un migrant înregistrat pe Insula greacă Leros pe 3 octombrie.

Deţinătorul documentului – a cărui identitate reale rămâne de verificat – a părăsit Grecia la o dată necunoscută şi a fost reperat ultima dată în Croaţia, câteva zile mai târziu.

Acest bărbat este unul dintre cei trei kamikaze care şi-au detonat centurile de explozibili la Stade de France vineri seara.

În legătură cu acest paşaport, Berlinul a avertizat în legătură cu posibile “piste false” lăsate de SI “cu scopul de a politiza şi radicaliza problema refugiaţilor în Europa”.

Cele mai citite

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă