11.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialAtentatul terorist pe aeroportul Ataturk: 13 suspecți, inculpați și închiși pentru omucidere....

Atentatul terorist pe aeroportul Ataturk: 13 suspecți, inculpați și închiși pentru omucidere. Printre persoanele arestate, un cetățean rus și unul kârgâz

UPDATE 12.23:  Un cetățean rus și unul kârgâz, suspectați de legături cu gruparea jihadistă Stat Islamic, au fost arestați, în noaptea de duminică spre luni, de poliția turcă, informează Xinhua, citând presa turcă, potrivit Agerpres.

Cei doi suspecţi au fost reţinuţi pe aeroport, la sosirea din Ucraina, a relatat agenţia privată de presă Dogan. 

Asupra lor s-au găsit patru binocluri cu termoviziune, trei uniforme militare de camuflaj, două paşapoarte sub nume diferite, trei cărţi de identitate kârgâze şi cinci certificate de naştere, notează agenţia turcă. 

—–

13 suspecți, dintre care 10 turci, au fost inculpați și închiși, duminică seara, la Istanbul, pentru legături cu triplul atentat sinucigaș de pe Aeroportul Internațional Ataturk, în urma căruia 45 de persoane și-au pierdut viața, informează agenția de presă Dogan, citată de AFP și Reuters, informează Agerpres.

Suspecții sunt acuzați de „omucidere cu intenție” și că „au adus atingere unităţii statului şi poporului”, a declarat agenţia, fără a preciza naţionalitatea străinilor. 

Premierul turc Binali Yildirim a declarat reporterilor că poliția a arestat 29 de persoane în cadrul anchetei. „Toate vor fi dezvăluite la timp, efectuăm o vastă anchetă în legătură cu această afacere”, a adăugat el. 

Guvernoratul de la Istanbul a anunţat, duminică, într-un comunicat că 49 de persoane erau încă tratate, dintre care 17 la terapie intensivă. Autorităţile turce au anunţat joi un bilanţ de 19 străini ucişi. 

Citește și: Atentatul terorist pe aeroportul Ataturk. Noul bilanț al victimelor: 45 de morţi și 52 de răniți

Atacul, al patrulea şi cel mai ucigător din Turcia de la începutul anului, nu a fost încă revendicat, dar responsabilii turci au indicat gruparea Statul Islamic (SI). Potrivit autorităţilor, atacatorii sinucigaşi au fost un rus, un uzbec şi un kârgâz, în timp ce agenţia Anadolu a avansat numele lui Rakim Bulgarov şi Vadim Osmanov, fără a preciza naţionalitatea lor. Fostele republici sovietice din Asia Centrală sunt printre cei mai importanţi furnizori de jihadişti în Siria şi Irak, aminteşte France Presse. 

Presa turcă a identificat un cecen, Ahmed Şataev, ca fiind creierul atentatului de la aeroport. El ar fi şeful SI la Istanbul, potrivit cotidianului Hurriyet. 

Trei bărbaţi au deschis focul în afara terminalului sosiri internaţionale de la aeroportul Ataturk marţi seară, înainte ca doi dintre ei să intre în clădire şi să se arunce în aer. Al treilea şi-a detonat explozibilii la intrare, aminteşte Reuters.

Citește și: Creierul triplului atentat de pe aeroportul Atatürk din Istanbul, lider al ISIS. Bulgaria a refuzat extrădarea lui în 2013

 

Cele mai citite

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii "foarte complicate" la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori...

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...

Attila Varga, judecător la CCR, a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituţională a României a fost internat, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă